Transgaz şi Black Sea Oil & Gas au semnat un contract de transport al gazelor din Marea Neagră

Transgaz şi Black Sea Oil & Gas (BSOG) au semnat vineri un contract de transport al gazelor din proiectul Midia din Marea Neagră.

Acesta prevede primele livrări pe data de 1 februarie 2021, la o capacitate de un miliard de metri cubi pe an, potrivit unui comunicat al companiei petroliere.

Contractul a fost semnat de directorul general al Transgaz, Ion Sterian, şi CEO-ul Black Sea Oil & Gas, Mark Beacom.

‘Contractul, care va fi aplicabil doar în cazul obţinerii deciziei finale de a investi în proiectul MGD, este rezultatul eforturilor de succes întreprinse în baza unui acord de cooperare semnat în 2016 şi al unui proces de sezon deschis privind rezervarea de capacitate incrementală în SNT, început iniţial în luna iulie 2017. Contractul este încheiat pe o perioadă de 15 ani şi are ca dată de începere a transportului gazelor naturale ziua de 1 februarie 2021, la o capacitate de transmisie de 1 miliard de metri cubi / an’, se arată în comunicat.

Proiectul MGD constă în săparea a cinci sonde de producţie, un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina care va fi conectat printr-o conductă de 18 kilometri la platforma de producţie monitorizată şi operată de la ţărm amplasată pe zăcământul Ana.

O conductă submarină de 121 kilometri va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, unde urmează 4,1 km de conductă subterană până la noua staţie de tratare a gazelor (STG). Gazele tratate vor fi livrate prin staţia de măsurare a gazelor localizată în perimetrul STG către Sistemul Naţional de Transport operat de Transgaz.

‘Suntem foarte încântaţi că am ajuns în această etapă importantă în proiectul nostru de pionierat din largul Mării Negre, etapă realizată împreună cu partenerii noştri de la Transgaz în ultimii trei ani’, a declarat Mark Beacom, citat în comunicat.

În privinţa proiectului MGD, acesta a subliniat: ‘BSOG continuă, în paralel cu evaluarea impactului Legii offshore, să avanseze cu toate activităţile necesare pentru a ajunge în punctul în care partenerii şi acţionarii vor putea lua decizia de a investi. Aceste activităţi includ îndeplinirea tuturor cerinţelor de autorizare a proiectului, semnarea contractului de vânzare-cumpărare a gazelor, finalizarea comenzilor pentru echipamentele cu termen îndelungat de achiziţie, semnarea contractului de antrepriză generală şi a celui pentru forajul sondelor de dezvoltare. Rezultatul evaluării impactului Legii offshore asupra proiectului va reprezenta un factor cheie în stabilirea luării unei decizii favorabile de a investi’.

La rândul său, Ion Sterian, directorul general al Transgaz, a arătat că, având în vedere zăcămintele de gaze naturale descoperite în Marea Neagră în ultima perioadă, Transgaz intenţionează extinderea Sistemului Naţional de Transport cu scopul creării unui punct suplimentar de preluare a gazelor naturale provenite din perimetrele de exploatare submarine ale Mării Negre.

‘Proiectul constă în construirea unei conducte noi de transport gaze cu diametrul de 20′ (Dn 500), proiectată pentru a transporta gazele naturale la o presiune de 55 bari, în lungime totală de aproximativ 24,37 kilometri şi va conecta ţărmul Mării Negre cu conducta de transport Tranzit 1 pe direcţia ţărmul Mării Negre – Corbu – Săcele – Cogealac – Grădina. Proiectul va contribui la dezvoltarea sustenabilă a zonei şi toate gazele naturale provenite din acest perimetru vor intra în Sistemul Naţional de Transport’, a afirmat Sterian.

Black Sea Oil & Gas SRL, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, este o companie independentă de petrol şi gaze cu sediul în România care desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale. În prezent portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime şi XIII Pelican, situate în platformă continentală a Mării Negre, în care BSOG deţine o participaţie de 65% şi calitatea de operator.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.