Trei comedii programate în weekend la Teatrul de Stat Constanța

Gaițele Lana
Ex foto: Lana Moscaliuc în Gaițele

Weekend-ul de sfârșit al lunii ianuarie și început al lunii februarie aduce la Teatrul de Stat Constanța trei comedii de succes, dar care solicită pofta de râs a spectatorilor în feluri diferite.

Vineri, 31 ianuarie, de la ora 19.00, a fost programată din nou comedia de succes „Niște… năroji”, reluată de curând, după o perioadă mai lungă în care nu a fost jucată. Este o dramatizare de Iulian Enache după ciclul de poeme „La Lilieci” de Marin Sorescu.

Regizorul Iulian Enache pune accent pe momentele cele mai importante ale satului românesc, încercând să evidenţieze simbolic semnificaţiile lor profunde, astfel încât ajung să se întâlnească, la aceeași masă, participanții la nuntă și la parastas. Este un fel de Las Fierbinți oltenesc, plin de ingenuitatea și umorul specifice lui Marin Sorescu.

Scenografia: Sanda Mitache, muzica: Adrian Mihai.

Citește și: DOBROGEA TV Teatrul de Stat Constanța pregătește 4 premiere: de la Molière la povestea adevărată a unui viol

În distribuție: Mirela Pană, Dana Trifan Enache, Marian Adochiței, Lana Moscaliuc, Luiza Martinescu, Liliana Cazan, Turchian Nasurla, Laura Iordan Adrian, Georgiana Rusu, Alina Manțu, Remus Archip, Dan Cojocaru, Andrei Cantaragiu, Andrei Bibire, Adrian Dumitrescu/ Cosmin Mihale.

Sâmbătă, 1 februarie, de la ora 19.00, continuăm cu spectacolul „Memoria apei” de Shelagh Stephenson, o tragicomedie în care trei surori se întâlnesc, după mulți ani în care nu s-au văzut, cu ocazia tristă a înmormântării mamei lor, rememorând întâmplări din copilărie, reînviind rivalități și certuri vechi, ceea ce dă naștere unor scene de un umor savuros.

Fiecare dintre surori se află în câte o relație și fiecare relație este într-un moment de criză. Conflictele sunt alimentate de alcool și marijuana, astfel ieșind la iveală frustrări și adevăruri pe jumătate conștientizate sau blocate cu bună-știință.

Regia și traducerea textului sunt semnate de Vladimir Anton, iar scenografia este realizată de Maria Miu. Lighting design: Lucian Moga.

Distribuția: Dana Dumitrescu, Liviu Manolache, Alina Manțu, Georgiana Rusu, Laura Iordan-Adrian și Andu Axente.

Duminică, 2 februarie, de la ora 19.00, ne întâlnim din nou cu „Gaițele” lui Kirițescu, în regia lui Lucian Iancu, un spectacol la care biletele sunt deja aproape epuizate. Dovadă că montarea, care datează din 2012, este foarte apreciată de publicul constănțean.

Este una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească, în care autorul satirizează, cu un umor excepțional, lăcomia, cinismul și dezumanizarea burgheziei de la începutul secolului XX. Se râde mult la acest spectacol, dar spectatorii rămân și cu un gust amar. Peripeţiile amoroase din clanului Dudulenilor, replicile savuroase şi bârfele suculente scot în evidență, într-un mod paradoxal, destinele tragice ale unora dintre personaje.

În distribuție: Dana Dumitrescu, Luiza Martinescu, Lana Moscaliuc, Laura Iordan Adrian, Mirela Pană, Cristina Oprean, Liliana Cazan, Maria Lupu, Andu Axente, Adrian Dumitrescu, Remus Archip și Gabriel Neaţă. Scenografia: Lăcrămioara Dumitraşcu,  coregrafia: Raimonda Potlog.

Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța se pot achiziționa fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (Bulevardul Ferdinand Nr. 11), la următoarele prețuri: 40 lei (lojă), 30 lei (stal), 20 lei (balcon) și 7,5 lei (bilete pentru elevi, studenți, pensionari). 

Programul agenției de bilete: luni: 09:00 – 17:00;  joi – duminică: 11:00 – 19:00.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.