Trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, au murit într-un accident rutier pe DN56A

Două fete și un băiat, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, au murit, marţi seară, într-un accident rutier produs în judeţul Mehedinţi.

„Două echipaje de pompieri din cadrul Staţiei Vânju Mare au intervenit, în această seară, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD la un accident rutier produs între un autotren şi un autoturism, pe DN 56A, la ieşire din oraşul Vânju Mare spre localitatea Bucura”, a transmis, marţi seară, ISU Mehedinţi.

Sursa citată a precizat că la locul evenimentului, au fost mobilizate şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

„În urma accidentului, trei victime au rămas blocate în autoturism şi a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare pentru extragerea acestora. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au descarcerat victimele, două tinere de 18, respectiv 22 de ani şi un tânăr de 19 ani, care se aflau în stare de inconştienţă, în stop cardio-respirator”, au mai transmis pompierii.

Aceştia au declarat că, după extragerea victimelor, s-au început manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD şi SAJ.

„Din păcate, aceştia nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declaraţi decedaţi de către medicul SAJ”, a precizat sursa citată.

Deocamdată, nu s-au stabilit împrejurările producerii accidentului.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

RAJA: lucrare programată în cartierul Palazu Mare, joi, 18 mai 2023

mie mai 17 , 2023
Joi, 18 mai 2023, în intervalul orar 08:00 – 18:00, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile pentru lucrări de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție apă potabilă ce deservește cartierul Palazu Mare din municipiul Constanța. Pe timpul desfășurării intervențiilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din […]

V-ar putea interesa și: