Trimiterea în judecată a fostului prefect Nicolaescu și celebrul caz Sibioara

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
adrian nicolaescu

Adrian Nicolescu, unul din foștii prefecți ai județului Constanța, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Este acuzat că ar fi făcut „toate demersurile pentru a împiedica eliberarea unor titluri de proprietate către o persoană care obținuse anterior recunoașterea judecătorească a drepturilor sale, pentru o suprafață de 19 hectare de teren amplasat în municipiul Constanța, pe malul lacului Siutghiol”. Un teren care valorează circa 6,5 milioane euro. Cazul instrumentat de DNA se referă la o propunere de punere în posesia a Comisiei Locale din Mihail Kogălniceanu pe teritoriul administrativ al Constanței?! Prefectul a refuzat să o avizeze. Un caz halucinant, despre care am scris pe larg aici.

Nu este însă singurul caz de retrocedare cu care s-a confruntat prefectul Nicolaescu pe timpul mandatului său. Un altul, poate mai celebru, este cel al carierei de piatră de la Sibioara. În acesta, au existat nu numai indicii, ci și dovezi foarte clare că retrocedarea a avut la bază acte nelegale. Am scris pe larg și despre aceste lucruri, care au fost constatate nu numai de către noi, ci și de către instituțiile statului.

Vorbim, în acest caz, despre o carieră de piatră, care nu putea fi retrocedată, deoarece legea interzicea expres retrocedarea terenurilor incluse în exploatarea minieră. Avocatul bătrânelor care au formulat cererea în instanță, Ionel Hașotti, a declarat însă în fața Tribunalului că terenul „nu are niciun fel de opreliște la retrocedare; nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră”. Am fost curioși să vedem dacă e așa și am fost personal la fața locului. Oricine s-ar fi dus, ar fi putut să constate contrariul. Apropo, compania care avea licența de exploatare, oferită de statul român, nici nu fusese citată în proces.

Povestea, cum spuneam, e lungă. E cert că, la un moment dat, bătrânele care au acționat în instanță ca moștenitoare obțin daune. Ajungem în anul 2016, când prefectul de atunci, Adrian Nicolaescu, emite o hotărâre a Comisiei Județene de fond funciar, prin care i-a înscris pe moștenitori în anexa 22, printr-un artificiu ilegal, fără a avea o propunere în acest sens de la Comisia Locală Lumina. Bătrânele primesc rapid un titlu de proprietate.

La scurt timp de la acest episod, prefectul inițiază o acțiune în instanță prin care cere constatarea titlului de proprietate pe care el însuși în emisese în urmă cu scurt timp! Ce putem înțelege din asta? Că titlul a fost emis fără respectarea legii. Acesta a emis titlul pentru că exista o hotărâre judecătorească (atenție, din 2008), care obliga la acest lucru, dar apoi l-a contestat, știind, probabil, că ceea ce a stat la baza emiterii nu are bază legală și că va urma să explodeze la un moment dat. A mai făcut ceva prefectul Nicolaescu: o plângere penală împotriva unui fost prefect, care respinsese în 2011 emiterea titlului de proprietate pentru bătrânele reprezentate de Ionel Hașotti.

Am salutat, în scris, decizia prefectului Adrian Nicolaescu de sesizare a secției civilă a Judecătoriei Constanța cu o cerere prin care solicită constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis în luna iunie a.c. în acest caz. Din păcate, s-a dovedit a fi fost o acțiune de imagine.  De la sesizarea Judecătoriei, instituția prefectului nu a mai mișcat un deget. Să nu ne înțelegi greșit, Adrian Nicolaescu nu trebuia să mute munții din loc. Tot ce trebuia să facă este un lucru legal și firesc: să desemneze un avocat sau chiar un jurist la termenele din proces. Măcar la unul din termene: cel de pe 16 decembrie 2016 sau cel de pe 20 ianuarie 2017. Desemnarea de către prefect a unui jurist sau avocat era necesară pentru ca acesta să depună la dosar precizările cerute de instanță.Interesant este că nici Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanța, pârâtă în dosar, nu a trimis vreun jurist sau avocat la proces. Deși prefectul conduce Comisia Județeană, cele două instituții au calități procesuale distincte și trebuia să fie reprezentate, ambele, de juriști. Nu s-a întâmplat așa.

Procesul și-a urmat calea și a ajuns la un final în care adevărul a triumfat, dar numai după ce o firmă privată a făcut o cerere de intervenție accesorie. Ca să vorbim pe românește, avocații societății au reușit să facă în așa fel încât cererea emisă de instituția prefectului să nu fie respinsă de instanță.

Ce trebuia să facă prefectul? E simplu: să sesizeze organele statului îndreptățite să verifice și să constate abuzurile. Să facă plângeri penale, pentru că avea dovezi că lucrurile stau strâmb și că trebuia să fie investigate. Să vadă de ce OCPI a notat că terenurile sunt „curți construcții”, nu exploatare minieră. Să verifice calitatea de moștenitoare a celor două. Avea dovezi. Prefectul ceruse Arhivelor Naționale să furnizeze documentația referitoare la proprietățile deținute în perioada instaurării regimului comunist de autorul indicat de clientele lui Hașotti. Arhivele au furnizat două documente. Primul este chiar formularul de recensământ funciar, prin care autorul indicat de moștenitori, pe numele său Nicolae Tudorancea, se declara cu 10 hectare de teren în anul 1941. Al doilea document, datând din 1953, atesta că statul a naționalizat doar 8 hectare de teren rămase de pe urma lui Nicolae Tudorancea. Avea deci dovada irefutabilă că acest Tudorancea deținea numai 8 hectare, dar a semnat pentru emiterea unui titlu de proprietate pentru 20 de hectare. Probabil că știa că

Mai mult decât atât, prefectul Nicolaescu știa în amănunt toată povestea, pentru că fusese angajat al grupului de firme Somaco – Comprest Util (cariera aparține firmei Somaco) timp de patru ani, în calitate de consilier juridic, înainte de a fi prefect. Știa că moștenitoarele nu sunt surori, că vorbim despre o dublă retrocedare, știa că este vorba despre o carieră, nu despre „curți construcții”, și că o carieră nu poate fi retrocedată.

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții a Senatului României a emis un raport devastator referitor la modul cum s-a retrocedat cariera de la Sibioara. Devastator pentru cei care au făcut acest lucru. În tot acest timp, alte instituții ale statului, din Constanța, care ar fi trebuit să facă lumină și dreptate în acest caz, pare că mai mult au încurcat, decât au descurcat, au acoperit neregulile, în loc să le scoată la iveală. Întrebarea care se ridică – retorică – este de ce au făcut acest lucru.

Raportul comisiei amintite vine ca urmare a petiției depusă de Somaco Construct SRL referitor la modul „abuziv și defectuos” în care Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietatea asupra Terenurilor și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Lumina au reconstituit, în natură, de două ori, dreptul de proprietate asupra unui teren care avea ca destinație „exploatație minieră”. Mai exact, cariera de piatră de la Sibioara.

Pe 13 decembrie 2018, Comisia Senatului a decis că titlul de proprietate emis în anul 2016 a fost emis cu încălcarea prevederilor legale în materie.

Motivele, pe scurt, sunt următoarele:

  • Nu s-a respectat termenul până la care putea fi depusă solicitarea în instanță
  • Titlul a fost emis unor persoane care nu aveau vocație succesorală. Practic, acestea era excluse de la moștenirea acestuia de către copiii și moștenitorii săi.
  • Titlul a fost emis pe numele unor persoane care se excludeau reciproc de la succesiune, autoarele notificării, Mitrofan Elena și Muscalu Margareta, nu erau rude de gradul II (surori), ci rude de gradul IV (verișoare primare). „Pentru membrii comisiei este inexplicabil motivul pentru care emitenții Titlului nu au văzut că mama moștenitorilor Muscalu Constantin și Muscalu Valeriu, în calitate de descedentă directă a lui Aurel Tudorancea o excludea de la moștenire pe Mitrofan Elena”.

Titlul a fost emis în pofida faptului că documentele obținute de Instituția Prefectului de la Arhivele Naționale dovedeau:

  • Că Tudorancea Nicolae a murit în 1942 și nu putea avea calitate de proprietar deposedat în 1945.
  • O dublă reconstituire a dreptului de proprietate deținute de autorul persoanelor ce au solicitat emiterea dreptului de proprietate
  • Că autorul persoanelor ce s-au considerat îndreptățite a deținut, la data decesului, doar 8 ha de teren, iar Mitrofan Elena și Muscalu Margareta avea doar calitate de moștenitoare a fiilor lui Tudorancea Tudor, pentru care se dezbătuse deja succesiunea.
  • Că parte din terenul retrocedat se afla n perimetrul exploatației miniere Sibioara II, teren pentru care nu se putea legal reconstitui dreptul de proprietate.
  • Că parte din terenul retrocedat avea funcțiunea de pășune, teren pentru care nu se putea legal reconstitui dreptul de proprietate.
  • Că parte din terenul retrocedat era reprezentat de drumuri de exploatare, teren pentru care nu se putea legal reconstitui dreptul de proprietate.

Comisia mai spune că avocatul Ionel Hașotti, deși cunoștea că vechiul amplasament era și este o exploatarea privind resursele naturale, „a indus în eroare  Tribunalul Constanța, susținând în pledoaria sa din 2 septembrie 2008 că <<terenul nu are niciun fel de opreliște la restituire. Nu există nicio dovadă de exploatare de piatră>>”.

Cu toate acestea, același avocat a înaintat în instanță o solicitare prin care solicita obligarea Comisiei Locale și a Comisiei Județene de Fond Funciar la plata în solidar a 468.833 de euro daune morale datorate de lipsa de folosință asupra terenului pe care se află cariera de piatră!

Așadar, comisia afirmă că, deși știa că acolo este o exploatație minieră, avocatul Ionel Hașotti a susținut că nu există o exploatare minieră licențiată în condițiile Legii minelor (deși Somaco are licență de exploatare minieră din 2001).

Articole recente

Constanta-financiara-sigla-jpg
Mitshubishi
Teasing_Tucson Exclusiv Auto
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.