Trista soartă a Aeroportului „Mihail Kogălniceanu“

mk

Imaginați-vă un aeroport în care, în unele zile, nu decolează și nu aterizează nici un avion. Dacă vorbim despre județul Constanța, despre care locuitorii spun că este pe locul al doilea în România din punct de vedere economic, pare de neînțeles.

Și totuși, așa se întâmplă pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu“ (AIMK), care deservește județul. Am încercat, de exemplu, astăzi, să vedem unde putem zbura pe 14 noiembrie din Constanța. Răspunsul: nicăieri.

Am ales data la întâmplare, dar am ținut cont că este o zi de sâmbătă. În aceeași zi, de pe aeroportul din Cluj decolează 14 curse, spre destinații precum București, Spania, Germania, Anglia, Italia, Belgia. Din Iași pleacă 11 avioane, spre București și Italia, Israel și Anglia.

Ce spun statisticile

Lucrurile arată la fel de rău pentru AIMK și din punct de vedere al statisticilor. Potrivit datelor Asociației Aeronautice din România, acesta se află pe locul al nouălea din punctul de vedere al numărului de pasageri care l-au tranzitat. Astfel, în primele șase luni ale anului, acesta a fos de 21.127.

Distanța este mare nu numai față de Aeroportul Otopeni (cu 4.207.337 pasageri, nici nu poate fi vorba de comparație), ci față de aeroportul Craiova, clasat pe locul al optulea, cu 89.056 pasageri. Clujul a atins aproape 675.000 de pasageri, Timișoara: 434.610, Târgu Mureș: 166.078, Bacău, Iași și chiar Sibiu, un oraș mult mai mic decât Constanța.

În ceea ce privește numărul de aeronave care au decolat sau aterizat, AIMK urcă un loc, dar numai datorită traficului militar. Vă reamintim că aici se află și baza militară a SUA. În 2014 s-au înregistrat 182.567 pasageri la Mihail Kogălniceanu, dar numai 37.939 din traficul comercial, restul fiind, în marea majoritate, militari americani care au tranzitat AIMK.

De asemenea, în 2014 au fost 5.141 mişcări aeronave, atât aterizări, cât şi decolări, dar numai 982 au fost zboruri comerciale civile.

grafic

 

Am scris mai mult despre acest subiect în Romania libera.

 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Trista soartă a Aeroportului „Mihail Kogălniceanu“

  1. Distanța dintre aeroportul din București și cel de la Cluj este mult mai mare decât distanța dintre Kogalniceanu și București. La Cluj au venit și multe firme din străinătate care au deschis sucursale acolo. Nu cred că TOȚI locuitorii Constanței au afirmat că suntem pe locul al doilea din punct de vedere economic; dacă suntem, este din cauza portului. Când a funcționat aeroportul din Kogălniceanu ca cel din București sau Cluj ca să puteți afirma acum că sunt puține zboruri ???

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Pe 14 noiembrie poți fi șef de parcelă în Peștera

mie oct. 28 , 2015
Pe 14 noiembrie vom demonstra că avem puterea să schimbăm soarta pădurilor din România, printr-o acțiune de mobilizare civică la nivel național. Sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, „Plantăm fapte bune în România” – inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat  – acționa într–o singură zi.  “Căutăm cât mai mulți […]

V-ar putea interesa și: