Tulpina englezească ar putea afecta Paștele ortodox. Ce spune Raed Arafat

raed arafat

Medicul Raed Arafat afirmă că există „o creştere clară” a numărului de infecţii cu SARS-CoV-2, dar și-a arătat speranța ca de Paște să nu se ajungă la măsurile de anul trecut, când nu s-au putut ține slujbe.

„Există o creştere clară. Creşterea continuă, sunt zone care sunt cu creşteri mai mari decât celelalte. Noi, ce încercăm să facem şi măsurile oricât de simple par, sau exagerate par pentru alţii, cum e măsura din zonele turistice montane, cum e măsura de a reduce seara deplasările, toate astea sunt menite să încercăm să stopăm răspândirea (…) La acest moment, tendinţa este de creştere, nu mai este de platou, nu mai este de scădere, iar această tendinţă trebuie să ne atragă atenţia la respectarea mai departe a măsurilor care au fost recomandate”, a declarat Raed Arafat, vineri seară, la Digi 24.   

El a adăugat că „un număr semnificativ de localităţi sunt în carantină”, iar efectul măsurilor se vede în timp. El a precizat că răspândirea noii tulpini apărute în Marea Britanie duce la creşterea cazurilor, dacă situaţia nu este ţinută sub control.   Întrebat dacă exclude posibilitatea ca în următoarele săptămâni să se ajungă din nou la 10.000 de cazuri noi pe zi, Arafat a spus că nu poate face predicţii cu privire la epidemie.   

„Nu putem exclude, eu nu pot exclude nimic. Nu sunt clarvăzător, să spun că vom ajunge la o cifră sau alta, este o creştere la acest moment clar. (…) E posibil ca această creştere să continue, dar măsurile care s-au luat, carantinările, închiderea unor activităţi când se ajunge la peste 3 la mie, toate sunt menite să încetinească această creştere”, a adăugat el.   

În ceea ce priveşte perioada următoare, în care se apropie sărbătorile de Paşti, Arafat a arătat că „speranţa este să nu se ajungă la măsuri similare cu anul trecut”.

„Este cert că nu doreşte nimeni să limiteze dreptul la activitatea religioasă. Este prematur să se pronunţe cineva asupra a ceea ce se întâmpla la acel moment.”, a precizat acesta.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



One thought on “Tulpina englezească ar putea afecta Paștele ortodox. Ce spune Raed Arafat

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Aveți copiii care încep școala anul acesta? Iată ce trebuie să știți despre înscriere

Sat Mar 13 , 2021
Ministerul Educaţiei a emis metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar următor, precum şi calendarul înscrierii. Procesul de înscriere va începe în 17 martie, când şcolile şi inspectoratele şcolare vor afişa planul de şcolarizare propus şi numărul de clase pregătitoare, iar prima etapă de înscriere va […]
elev