Ultimul lot de autobuze turcești noi, diesel, introdus în circulație pe 15 martie

Ultimul lot de autobuze turcești noi, cu motorizare diesel, este introdus în circulație de către RATC Constanța astăzi, 15 martie.

În total, RATC are 104 astfel de autobuze, cumpărate de către Primăria Constanța cu credit bancar, în ciuda faptului că suntem un oraș bogat, după cum spunea primarul Decebal Făgădău. Un oraș care-și permite aroganțe precum WC-uri publice de 50.000 de euro, deci cât un apartament (deși nu arată a 50.000 de euro) sau borduri de marmură pentru unele firme private, cu legături cu fosta administrație.

Autobuzele noi consumă cu 25% mai mult combustibil decât cele vechi!

„Până la sfârșitul săptămânii viitoare, se încheie cel mai important pas pentru consolidarea operatorului public de transport în comun. Noua bază de transport în comun creează toate condiţiile necesare deplasării constănţenilor în condiţii de siguranţă, confort şi timp bine definit între staţii.”, a anunțat conducerea RATC Constanța.

RATC Constanța a transportat, în anul 2018, aproape 20 milioane pasageri, și a înregistrat un profit brut de 12 milioane lei. Mai exact, 19.938.412 de pasageri. Detalii AICI.

Autobuzele beneficiază de următoarele dotări de ultimă generație:
• Acces facil prin sistemul cu podea coborâtă;
• Rampe pentru persoanele cu dizabilități;
• Sisteme de climatizare și dispersie odorizant;
• 8 camere de luat vederi-6 la interior și 2 la exterior;
• Sistem 3D cu camere video pentru numărarea pasagerilor;
• Sistem audio-video pentru informarea pasagerilor: panouri cu led exterioare față/ lateral/ spate/, panou interior, 2 monitoare de 21.5;
• Sistem destinat încărcării dispozitivelor mobile USB Charge 5V-1A;
• Capabilitate Fleet Management.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.