Un autocar cu 60 de ucrainieni s-a răsturnat între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu

accident autocar

Un autocar cu 60 de persoane, dintre care 49 de copii și 11 adulți, s-a răsturnat între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu.

Cei 60 sunt ucrainieni și mergeau spre casă după o vacanță în Bulgaria.

Evenimentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, la ora 02.06, pe DN2A, în apropiere de intersecția cu drumul județean 228.

Dispeceratul integrat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea și al Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța a fost anunțat prin 112. La fața locului au fost dislocate de urgență 3 ambulanțe SMURD ( 2 de tip B si 1 de tip C), 10 ambulanțe SAJ ( 9 tip B si 1 tip C), o autospeciala de descarcerare, 1 microbuz ( pentru transport persoane), două Autospeciale Transport Personal si Victime Multiple, Autospeciala de Intervenție la Accidente Colective si Calamități.

Din cele 60 de persoane, au fost transportate la spital, cu două ambulanțe SAJ, 3 copii si 1 adult. Este vorba despre o fată de 10 ani, cu traumatism cranio cerebral, o fată de 14 ani cu traumatism lombar şi una de 13 ani, cu traumatism lombar şi toracic. Adultul care a plecat la spital este mama a doi dintre copii, însă ea nu a fost rănită.

La ora 02:15 a fost activat Planul Rosu de Intervenție, iar la ora 3:52 s-a dezactivat.

Persoanele rămase la fata locului au fost duse la Căminul Cultural din Mihail Kogălniceanu.

Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.