Un bărbat care a tras cu arma într-un club din Mamaia a fost prins după jumătate de an

Un bărbat care a tras cu arma într-un club din Mamaia a fost prins după jumătate de an. Individul a fugit imediat după scandal și era dat în urmărire generală.

Polițiștii constănțeni au anunțat că ieri, 7 ianuarie, agenți din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa au preluat şi escortat, de la Aeroportul Internaţional Henri Conadă-Otopeni, un bărbat de 35 de ani din Mihai Viteazu, pe numele căruia Judecătoria Constanţa a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Pregventivă al IPJ Constanţa

Scandalul a avut loc în dimineața zilei de duminică, 7 iulie 2019, în jurul orei 6:00, într-un local din stațiunea Mamaia, oamenii legii fiind solicitați la fața locului.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, o persoană necunoscută ar fi tras în plan vertical ceea ce par a fi fost două focuri de armă, fără a se fi înregistrat victime.

În urma cercetării la fața locului a fost descoperit un tub cartuș, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.


Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.