
Astăzi, 22 noiembrie, un echipaj de intervenție al Detașamentului Mangalia din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a depistat, pe plaja „Banana Beach” din stațiunea Saturn, un bărbat care a intrat cu autoturismul pe plajă, încălcând prevederile legale privind accesul vehiculelor în aceste zone.
În momentul solicitării actului de identitate, persoana în cauză a refuzat inițial legitimarea. Jandarmii au procedat la verificarea autoturismului și a proprietarului acestuia, stabilind că bărbatul figurează cu permisul de conducere anulat.
A fost contactat Biroul Rutier Mangalia, iar cel în cauză a fost condus la sediul poliției pentru verificări suplimentare și luarea măsurilor legale ce se impun.



