Un bărbat fără permis și băut a lovit două mașini

Jandarmii constănțeni au surprins, în Constanţa, un conducător auto care nu avea permis de conducere, se afla sub influența băuturilor alcoolice și a lovit și alte două autoturisme.

Duminică, 07 martie ora 14.00, un echipaj de jandarmerie, din cadrul Grupării Mobile Constanţa, care se afla la intersecția dintre strada Timișanei și Maramureș, a auzit un zgomot puternic și a observat un autoturism care a venit în viteză, din spate, a virat brusc pe strada Maramureș. Autovehiculul era avariat în partea dreapta față. Șoferul s-a dat jos din mașină și a luat-o la fugă. S-a trecut la urmărirea acestuia și a fost prins pe strada Dobrogei. A fost identificat, le-a declarat jandarmilor că nu are permis, că a lovit două autoturisme și că a consumat și băuturi alcoolice. În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea a două autoturisme parcate pe strada Timișanei, un Volswagen Passat de culoare verde și un Opel Astra de culoare albă. 

A fost solicitat sprijinul și ulterior a fost predat polițiștilor de la rutieră pentru continuarea cercetărilor. 

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Conducea cu 187 km/oră

Sun Mar 7 , 2021
În perioada 5-7 martie, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au organizat acțiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră. În urma activităților, au fost aplicate 240 de sancțiuni contravenționale, dintre care 214 pentru depășirea […]