Un bărbat și-a înscenat răpirea pentru a obține 1.500 de euro de la propria mamă

politia

Poliţiştii din București au reţinut vineri doi bărbaţi în vârstă de 35 de ani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, respectiv instigare la şantaj, unul dintre aceştia înscenându-şi propria răpire.

DGPMB arată că la Secţia 19 Poliţie a fost primit un telefon de la o femeie, la numărul 112, cu privire la faptul că fiul său ar fi fost răpit de persoane necunoscute, primind de pe telefonul acestuia imagini cu el legat de mâini şi de picioare, fiindu-i solicitaţi 1.500 de euro pentru a-l elibera şi pentru a nu îi produce vătămări.

Sesizarea a fost preluată de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sector 5, care au identificat adresa unde ar fi fost săvârşită fapta.

Înainte de momentul intervenţiei, bărbatul a sesizat prin 112 faptul că a fost lipsit de libertate, indicând o adresă, din Sectorul 5, unde se aflau mai multe persoane.

În urma administrării materialului probator, a reieşit faptul că fiul apelantei şi-a înscenat răpirea, cerându-i prietenului său să îl lege de mâini şi de picioare, după care să îl filmeze şi să pretindă de la mama sa 1.500 de euro, în schimbul eliberării sale, precizează reprezentanţii Poliţiei.

În cauză s-a dispus reţinerea celor doi bărbaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, respectiv instigare la şantaj, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală.

Acţiunea a avut sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Perla Moldovei a ajuns ruină FOTO

sâm ian. 7 , 2023
Slănic Moldova. I se spunea „Perla Moldovei”. Era cea mai importantă staţiune balneo-climaterică de interes naţional din regiunea de nord-est a României. Acum este o ruină. Priviți aceste imagini realizate la începutul anului 2023. Un constănțean a fost acolo în vacanță, într-una din locațiile care mai funcționează. „De ce ați […]

V-ar putea interesa și: