Un britanic și un slovac au fost arestați pentru că vindeau droguri la festivalul Sunwaves

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Astfel, în cursul zilei de astăzi, 1 mai a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au depistat, în incinta unui festival din stațiunea Mamaia (Sunwaves), doi bărbați (unul de naționalitate britanică și unul de naționalitate slovacă), în timp ce ar fi oferit, spre vânzare, droguri de risc și mare risc.

Asupra acestora, au fost descoperite diverse cantități de ketamină, cocaină, precum și comprimate MDMA (ecstasy).

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea celor 2, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Ulterior, aceștia au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunerea fiind admisă.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Un comentariu la “Un britanic și un slovac au fost arestați pentru că vindeau droguri la festivalul Sunwaves

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Stație de autobuz de 85.000 lei, vandalizată

lun mai 1 , 2023
O stație de autobuz a fost vandalizată în Constanța. O persoană a postat pe rețelele de socializare imaginea unei stații din Poarta 6 care are geamul spart. „Stația parc poarta 6. Păcat că unii oameni nu știu să se comporte civilizat și vandalizează bunurile publice.”, a scris aceasta. „Dacă știi […]