Un bulgar a murit și 4 au fost răniți într-un accident rutier produs în România

Sursa foto: DRDP Timişoara / Facebook

Victimele accidentului de circulaţie, soldat cu un mort şi patru răniţi, ce a avut loc, sâmbătă dimineaţa, pe şoseaua de centură a municipiului Caransebeş, sunt cetăţeni bulgari, a informat IPJ Caraş-Severin.

În accident au fost implicate un microbuz care transporta şapte pasageri şi un camion TIR înmatriculat tot în Bulgaria. Microbuzul a lovit autotrenul în partea din spate.

Cei patru răniţi se aflau în microbuz şi au fost transportaţi cu ambulanţele la spital.

„Din primele cercetări, un autoturism cu capacitatea 8+1, înmatriculat în Bulgaria, a intrat în coliziune faţă – spate cu semiremorca unui ansamblu de vehicule, înmatriculat tot în Bulgaria. În urma accidentului a rezultat decesul pasagerei din dreapta – faţă, din autoturismul cu capacitatea 8+1, şi rănirea altor patru pasageri din acelaşi autoturism, toţi cetăţeni bulgari, care au fost transportaţi la spital”, a precizat sursa citată.

Ambele autovehicule circulau în direcţia Caransebeş – Lugoj.

„În total, în microbuz se aflau opt persoane: patru au fost transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare, una a fost decedată, iar trei nu au necesitat îngrijiri suplimentare”, a menţionat ISU Caraş-Severin.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Unul din cei mai bogați oameni din România, de negăsit după ce a fost condamnat la închisoare

sâm ian. 22 , 2022
Omul de afaceri Ioan Neculaie este de negăsit după condamnarea definitivă de vineri. Acesta a fost dat în urmărire națională de polițiști. Poza acestuia a fost publicată pe site-ul Poliției Române la rubrica persoane dispărute. Fostul patron al FC Brașov trebuie să execute o pedeapsă de doi ani și două […]

V-ar putea interesa și: