Un cal sălbatic de la Microrezervația Constanța spune o poveste veche de 5.000 de ani

Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța

Un cal de la Microrezervația din Constanța spune o poveste veche de 5.000 de ani.

Este un cal sălbatic, însă acesta poartă mai mult că oricare genele strămoșilor lui. Originile lui se pierd în stepele eurasiatice.

„Undeva în nordul Mării Negre și nordul Mării Caspice, în spațiul ponto-caspic, popoarele de acolo au reușit să domesticească progresiv calul. Inițial, să-l folosească doar pentru a se hrăni, ulterior să-l mulgă. Și ca să-l mulgă a trebuit să-l domesticească suficient de bine încât să-l și încalece. În consecință, acum aproximativ 5.000 de ani deja populațiile din zona respectivă, pre-indoeuropene, aveau calul sub picioare, și împreună cu acesta au început să migreze. Și au migrat de au ajuns până în vestul Europei, dar și în India, și în Rusia și până în Iran. Aceste populații au adus o limbă mai evoluată decât a celor care se aflau pe teritoriile ocupate”, explică Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Studii aprofundate de lingvistică arată că europenii şi mare parte din asiatici vorbesc limbi derivate dintr-un trunchi comun.

“Indoeuropenii nu au fost războinici: nu sunt rezultate arheologice și date care să confirme un comportament agresiv al lor. Totuși se pare că au adus cu ei ciuma și au contribuit la decimarea populației locale, fiindcă genetic suntem toți înrudiți și toți plecați din acest fond genetic de pre-indoeuropeni. De ce le zice indo-europeni?

Pentru că s-au dus și în India, s-au dus și în Europa; nu că am avea o origine indiană, din acest punct de vedere. S-au dus, cum spuneam, și în Rusia, și în Iran. Cu toții vorbim limbi care au o rădăcina comună: mai mult de jumătate din populația globului vorbește o limba indo-europeană. Suntem latini dar și indo-europeni”, spune Adrian Bîlbă.

Calul sălbatic poate fi vizitat la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Zen Residence
energia residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Alertă! Coronavirusul a ajuns în Europa. Suspiciuni și în Constanța

Fri Jan 24 , 2020
Coronavirusul a ajuns în Europa. Două cazuri de infectare cu virusul din China au fost depistate în Franţa, a anunţat vineri seară ministrul francez al Sănătăţii, Agnès Buzyn, conform cotidianului Le Figaro. Un caz a fost confirmat în Paris, iar altul în Bordeaux. „Pacientul din Bordeaux are 48 de ani, […]