Un cățel care rămăsese blocat într-o țeavă de scurgere a apei a fost salvat de pompieri

Pompierii din cadrul Detașamentului Port au intervenit, duminică seară, pentru salvarea unui cățel.

Patrupedul rămăsese captiv într-o țeavă de scurgere a apei și risca oricând să alunece în Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Se afla într-o zonă foarte joasă, la aproximativ 3 metri față de malul abrupt, așa că, pentru a ajunge la el, pompierii au avut nevoie de scara de fereastră. Asigurat cu cordițe de salvare, plutonierul Paul Netidu a fost cel care a coborât și a scos cățelul din apă.

L-a adus la mal teafăr și nevătămat.

„Câinele nu a fost speriat de prezența noastră. Cred că și-a dat seama că suntem acolo ca să-l ajutăm. Și eu sunt un iubitor de animale. Am acasă un buldog francez. Mă bucur că am putut să-l scoatem de acolo. Ar fi căzut, cu siguranță, în mare și nu ar prea fi avut șanse să supraviețuiască, apa fiind extrem de rece”, a spus Paul.

Cățelul a fost preluat de o tânără, martoră a operațiunii de salvare. Pe lângă o a doua șansă la viață, peripeția se pare că i-a adus și o nouă familie.

V-ar putea interesa și: Primăria Constanța și Animal Society au eșuat în rezolvarea problemei câinilor fără stăpân

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Arhiepiscopia Tomisului a cheltuit 8,53 milioane lei în scop social-filantropic și educațional

lun ian. 29 , 2024
Arhiepiscopia Tomisului a anunțat că, prin Departamentul Misionar-Social, anul trecut au fost cheltuiți 8.537.952  lei  (1.742.440 euro) în scop social-filantropic și educațional. Astfel:    –  3.343.273 lei au fost folosiți în scop filantropic pentru 1.376 persoane (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, victime ale violenței domestice ori aflate în dificultăți) din […]
Arhiepiscopia-Tomisului-ajutoare