Un copil de 15 ani s-a spânzurat. Ce spune Poliția

Tragedie în Năvodari, unde un copil de 15 ani a hotărât că nu mai vrea să trăiască.

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 10.00, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, sub podul feroviar din orașul Năvodari se află o persoană decedată prin spânzurare.

„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un minor, de 15 ani, din orașul Năvodari.”, a anunțat, azi, IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Potrivit unor surse neoficiale, băiatul urma să rămână corigent. Acesta era elev în clasa a VIII-a la Școala nr. 3 din oraș.

„Uneori lumina pleacă-n întuneric….

Bine-ar fi s-o putem opri să-i arătăm cât de frumoasă-i aici, cât de mult o prețuim, cât …

Bine-ar fi să o putem face să ardă mai puternic aici, alături de noi …

Bine-ar fi să hotărâm împreună că ea nu are ce căuta acolo, poate undeva, cândva …foarte târziu, peste mulți, mulți ani …

Drum, drum în lumină …”, au transmis reprezentanții Școlii Tudor Arghezi din Năvodari.

Oamenilor nu le vine să creadă că s-a produs această tragedie. Iată alte mesaje.

Drum lin copile! Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca in pace!

Este prea multa durere, Este atât de nedrept, cum,cum e posibil?

Foarte dureros! Un tânăr aşa de frumos, de bun, de vesel a plecat dintre noi. Copil frumos, Dumnezeu să te odihnească în pace! Aripile tale s-au frânt, colegii tăi te plâng, lumea e mai saracă cu un suflet blând. Drum lin spre Cer!

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Incidența în Constanța și Eforie, peste 3. Se întrunește CJSU

Wed Jan 12 , 2022
COMPLETARE. Restricții noi în Constanța și Eforie, de pe 13 ianuarie Prefectura Constanța a anunțat că incidența în municipiul Constanța a ajuns la 3,41 cazuri la mia de locuitori, în creștere față de ieri, când se depășise de puțin pragul de 3. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJUS) se […]