Un fost controlor de trafic aerian din Constanța și-a deschis o brutărie în California

O familie de constănțeni s-a mutat într-un orășel idilic din California Statele Unite ale Americii, unde are o afacere de succes: o brutărie.

„Sunt născut în Constanța. Am fost controlor de trafic aerian la Aeroportul Mihail Kogălniceanu. După revoluție am deschis și în Constanța o pizzerie, Loraida, după numele fetelor, Loredana și Aida. Ele au venit în SUA în 1994. Au făcut o școală de artă, baletul, Loredana la București, Aida la Constanța. Apoi au venit în America, la New York”, povestește Ion Pascu.

Acesta și soția, Elena, au venit după fete în 2006. Au depus actele pentru green card și acum sunt și cetățeni americani.

Familia a ajuns apoi în orașul Slovang din California, o localitate liniștită construită de danezi acum 110 ani.

„Am spus: hai să deschidem și aici ceva. Mergem 80% pe produse românești”, a spus Ion Pascu.

Povestea constănțenilor o spun chiar ei, pe canalul de YouTube HaiuHui în doi.


Leave a Reply

Your email address will not be published.