Un individ care a spart o locuință în Austria a fost prins de polițiștii constănțeni

Imagine cu caracter demonstrativ

Poliţiştii de investigaţii criminale din Constanța au depistat un bărbat care era urmărit internaţional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă comisă pe teritoriul Austriei. Schimbul de date şi informaţii a fost asigurat prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.

La data de 3 februarie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au depistat un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Constanța, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile austriece.

Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională, fiind bănuit de savârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta, împreună cu un alt bărbat, ar fi sustras 8.500 de euro și bijuterii, în valoare de aproximativ 5.000 de euro, dintr-o locuință de pe teritoriul Austriei.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Curții de Apel Constanța cu propunere de arestare preventivă.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.