Un iranian a fost descoperit ascuns într-un camion la frontieră VIDEO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov au descoperit, ascuns într-un camion condus de un cetăţean turc, un cetăţean iranian care intenţiona să intre ilegal în România.

În data de 13.08.2020, în jurul orei 20.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră de intrare în țară, un cetăţean turc în vârstă de 31 de ani, la volanul unui camion cu semiremorcă, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, materiale textile.

În urma controlului efectuat în comun de poliţiştii de frontieră români şi bulgari a fost descoperită ascunsă în semiremorcă, peste paleții cu materiale textile, o persoană de sex masculin.

În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul este cetăţean iranian, are 33 de ani şi a recurs la această metodă de a încerca să intre ilegal în ţară deoarece intenționa să ajungă în Germania. Totodată, şoferul turc a declarat faptul că nu avea cunoştinţă despre prezenţa bărbatului în mijlocul de transport.

Cetăţeanul descoperit ascuns, şoferul camionului şi mijlocul de transport au fost preluaţi de autorităţile de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Totodată, cu privire la şoferul turc s-a luat măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, conform prevederilor O.U.G. 194 / 2002 privind regimul străinilor în România.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se lucrează la infrastructura de transport electric pe ruta Constanța – București - Timișoara

vin aug. 14 , 2020
E.ON Energie România a pus în funcţiune, în această săptămână, o nouă staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice, în perimetrul Vivo Mall din Constanța (b-dul Aurel Vlaicu, nr. 220), fiind astfel continuate lucrările pentru implementarea infrastructurii de transport electric pe ruta Constanța – București – Timișoara. Până acum, E.ON […]

V-ar putea interesa și: