Un jandarm și fost campion la scrimă a fost găsit împușcat în cap

Florin Zalomir, jandarm și fost campion la scrimă, a fost găsit mort luni dimineață. Avea 41 de ani.

Florin Zalomir a fost găsit împușcat în cap în Otopeni. Bărbatul, originar din Iași, fusese declarat apt la ultima evaluare psihologică, relatează BZI.ro.

„Cu profund regret, confirmăm vestea tragică a decesului colegului nostru, care a fost găsit fără suflare, în această dimineață, în locuința sa. Ne exprimăm regretul pentru pierderea sa și transmitem condoleanțe familiei îndurerate. Jandarmul era ofițer în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și avea 41 de ani. La cea mai recentă evaluare psihologică a fost declarat apt”, a transmis Jandarmeria.

Polițiștii încearcă acum să găsească toate circumstanțele producerii acestui incident.

Surse din ancheta au declarat că bărbatul ar fi divorțat recent.

O femeie a fost cea care a sunat la numărul unic de urgenţă 112 și a alertat autoritățile.

„Astăzi, 3 octombrie, în jurul orei 8:34, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Otopeni, un bărbat este decedat în locuința sa.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii orașului Otopeni pentru efectuarea de activități din competență.

Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul bărbatului respectiv.

A fost anunțat medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea de activități din competență.

Cazul va fi preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, pentru efectuarea de activități din competență, stabilirea cu exactitatea a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, este comunicatul poliției.

Florin Zalomir a început cariera de scrimeur la vârsta de 10 ani, la Iași, cu antrenorul Iulian Bițucă, iar în anul 2006 s-a transferat la CS Dinamo București. De-a lungul carierei, ieșeanul a cucerit de mai multe ori Campionatul Național și Cupa României, iar pe plan internațional a devenit campion european, campion mondial și vicecampion olimpic cu echipa României. Florin și-a încheiat cariera de sportiv profesionist în 2012, după Jocurile Olimpice de la Londra, la 31 de ani și a devenit antrenor de scrimă la CS Dinamo București și la lotul național, alături de Mihai Covaliu și Dan Găureanu.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

O absolventă a Colegiului Mircea cel Bătrân și a Universității Maritime din Constanța a ajuns ministru al Educației

Mon Oct 3 , 2022
Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul prin care o numește în funcția de membru al Guvernului pe Ligia Deca, ministrul Educației.     Ligia Deca, născută în 1982, a absolvit Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța în anul 2001. Între 2001 și 2006 a urmat Facultatea de Navigație si […]
ligia deca