Un nor poluant s-a format în Ucraina. Ministerul Mediului a anunțat dacă va ajunge în România

Fotografie cu rol demonstrativ

Un nor toxic s-a format deasupra Ucrainei, în urma bombardamentelor neîncetate ale armatei ruse. Ministerul Mediului a transmis, marţi, că modelările realizate de ANM arată foarte clar că, în perioada următoare, nu se preconizează o deplasare a acestui nor dinspre Ucraina spre teritoriul României.

Ministerul Mediului anunţă că astăzi, în intervalul 08:00 – 20:00, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei şi sud-vestul Moldovei se află sub avertizare Cod Galben de vânt puternic, care ar putea atinge, la rafală, peste 65 km/h şi chiar 80 km/h, în zonele montane.

„În acest context, în Municipiul Bucureşti şi în mai multe zone aflate sub avertizare s-a constatat fenomenul de resuspensie a particulelor de praf atmosferic depuse pe sol, în special PM10, care a fost antrenat de rafalele de vânt, determinând creşteri ale valorilor înregistrate de staţiile de monitorizare a calităţii aerului. În prezent, ultima medie orară a particulelor grosiere PM10 se situează în jurul valorii de 200 micrograme/mc, în aglomerarea Bucureşti”, spune ministerul. 

Potrivit instituţiei, ”niciun alt indicator măsurat (monoxid de carbon, dioxid de sulf, dioxid de azot, ozon etc.) nu prezintă creşteri semnificative, nicăieri pe teritoriul României”.

„De asemenea, respingem ferm orice speculaţie care exprimă un raport de cauzalitate între fenomenul descris mai sus şi poluarea produsă în zona de conflict militar din Ucraina. Modelările realizate de ANM arată foarte clar că, în perioada următoare, nu se preconizează o deplasare a norului poluant dinspre Ucraina spre teritoriul României. Orice potenţială creştere a emisiilor ar fi detectată imediat de staţiile#RNMCA, în special de cele din nordul şi estul ţării şi ar fi comunicată public de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului”, se precizează în comunicat. 

Ministerul precizează că acest fenomen al resuspensiei particulelor de praf în condiţii de vânt puternic şi pe fondul fenomenului de secetă pedologică extremă reprezintă, în schimb, un indicator important asupra modului în care sunt salubrizate străzile şi drumurile, al felului în care sunt protejate şantierele de construcţii, precum şi al numărului mare de terenuri neacoperite cu vegetaţie, în special în apropierea aglomerărilor urbane. Deşi astfel de fenomene sunt rare, autorităţile publice locale trebuie să acorde o atenţie sporită asupra măsurilor ce le revin în planul de calitate a aerului, în special în ceea ce priveşte salubrizarea eficientă şi gestionarea suprafeţelor verzi.

„Facem apel la toţi cetăţenii României să se informeze numai din surse oficiale şi să evite să distribuie conţinut alarmist, care poate genera dezinformare”, mai transmite Ministerul Mediului. 

Datele furnizate de Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus arată că, în următoarele zile, deasupra României concentraţiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate, anunţă, marţi, Administraţia Naţională de Meteorologie. De asemenea, particulele în suspensie vor fi în limitele normale. La rândul lor, reprezentanţii DSU reclamă că mesajul despre prezenţa unui nor toxic este fake-news.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ana-Maria Vătămanu, ADD: „Încurajez primarii din județul Constanța să depună cereri de finanțare pentru Programul Anghel Saligny”

mar mart. 22 , 2022
În contextul finanțărilor de miliarde de lei în rețeaua de gaze naturale a României, în următorii ani, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, președintele Asociației pentru Dezvoltare Durabilă Constanța subliniază încă o dată importanța depunerii cererilor de finanțare de către autoritățile locale. Astfel, Ana-Maria Vătămanu a declarat: „Suntem în […]
ana maria vatamanu add

V-ar putea interesa și: