Un preot din Constanța nu mai primește mame și copii din Ucraina în așezământul filantropic pe care l-a înființat

Așezământul din Techirghiol

Așezământul filantropic Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare de la Techirghiol, dedicat mamelor aflate în dificultate, este o frumoasă inițiativă a unui preot inimos, Claudiu Banu. A muncit ani de zile pentru a-l pune pe picioare, după ce a avut un vis în care a fost îndemnat să facă acest lucru. Un teren donat de un om de afaceri, donații de le enoriași și multă, multă muncă au dus la finalizarea acestuia.

Așezământul a primit în grijă 35 de femei și copii din Ucraina de la începutul războiului. Acum însă, acesta, împreună cu Consiliul Parohial, a luat decizia să nu mai permită accesul refugiaților.

Recomandare: În Năvodari, un locuitor din șapte este ucrainean. „Nu au unde să se mai întoarcă” VIDEO

A explicat de ce:

claudiu banu
Părintele Claudiu Banu

„În ziua de 1 martie 2022 am deschis ușile Așezământului filantropic mamelor și copiilor refugiați din țara vecină, Ucraina.

De atunci și până în prezent, timp de 8 luni,  am găzduit oferind casă, masă, îmbrăcăminte, activități educativ-recreative permanent, unui număr de 35 de mame și copii refugiați.

Prin urmare, doresc să fac următoarele precizări:

  1. Tot efortul a fost susținut de Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina, de donatori și sponsori, partenerii noștri în toate proiectele, fără de care nu am putea funcționa.
  2. Nu am solicitat și nu am primit nici un leu de la Statul român, autoritățile locale sau UE, totul s-a realizat prin efortul colectiv al Bisericii noastre din Parc Tăbăcărie și al prietenilor acesteia, grație oamenilor de bine care au rezonat cu proiectul nostru, Așezământul fiind unul privat, adică al Parohiei Sfântul Mare Mucenic Mina.
  3. Mamele și copiii refugiați au dat dovadă de un comportament model, au participat la toate activitățile administriv-gospodărești desfășurate în Așezământ.
  4. Au avut grijă și au gestionat alături de românce toate resursele oferite de noi cu multă responsabilitate.
  5. Alături de mamele din România, deja rezidente, au creat o echipă foarte frumoasă, constructivă și eficientă, lucru pentru care le sunt recunoscător.

Însă, datorită situației grele a mamelor românce aflate în dificultate, împreună cu Consiliul Parohial, în regim de urgență, am luat următoarea decizie:

-Începând cu 15 noiembrie 2022 am închis proiectul pentru refugiați din două motive:

– Înregistrăm, din păcate, un număr foarte mare de solicitări ale femeilor românce, aflate în dificultate, care pentru noi sunt prioritate; violența domestică, din nefericire, luând amploare.

-Statul român prin programul 20/50 oferă posibilitatea ca refugiații să beneficieze de acest avantaj prin UE.

În proporție de 80% , refugiații găzduiți de noi s-au reîntors în țara lor, restul s-au înscris în programul 20/50, iar în prezent, începând cu 15 noiembrie locuiesc în municipiul Constanța, în condiții deosebite, cu mult superioare asistaților social din România.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, consider că Parohia noastră, prin Așezământul filantropic, și-a îndeplinit rolul binefăcător în această privință, atât pentru mamele și copiii abuzați din România dar și pentru sprijinul mamelor și copiilor refugiați din Ucraina.

Efortul nostru se va concentra, începând cu data de 16 noiembrie, doar pe cazurile mamelor și copiilor din România aflați în dificultate, deoarece pentru refugiați există deja acest program guvernamental, 20/50, de care aceștia pot beneficia.

Nu a fost deloc ușor, chiar a fost dificil de gestionat, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și al sponsorilor am mers înainte.

De aceea mulțumesc tuturor pentru sprijin și vă invit ca și în viitor să fiți alături de noi în sprijinul mamelor și copiilor aflați în dificultate și care au nevoie de noi toți.

Preot paroh Banu Claudiu.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Universitatea Ovidius, locul 21 din totalul de 31 în Metarankingul Universitar 2022

sâm nov. 26 , 2022
Metarankingul Universitar 2022 a fost publicat de Centrul Qualitas al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, în baza datelor disponibile în rankingurile internaționale ale universităților până la data de 23 noiembrie 2022. Metarankingul Universitar a fost elaborat și publicat inițial sub egida Ministerului Educației și Cercetării în 2016, cu consultanță internațională. Între […]
universitatea ovidius constanța

V-ar putea interesa și: