Un român care a vândut două terenuri, obligat să plătească TVA

bani

Un român care a vândut terenuri în 2022 a fost verificat de ANAF pentru că nu a plătit TVA, conform unui document al instituției, consultat de HotNews.ro, referitor la situația controalelor din luna mai 2024.

„Persoana fizică a desfășurat de o manieră independentă operațiuni economice cu caracter comercial care reprezintă activitate economică desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, fiind operațiuni impozabile privind taxa pe valoarea adăugată”, menționează sursa citată.

Inspectorii au constatat că, în perioada ianuarie – decembrie 2022, românul a efectuat două tranzacții imobiliare constând în vânzarea de bunuri imobile (terenuri construibile).

Începând de la prima tranzacție s-a depășit plafonul de scutire de 300.000 lei, nemaiputând aplica regimul special de scutire TVA. El avea obligația să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, devenind plătitor de TVA din 1 mai 2022.

Ulterior datei de 1 mai 2022, el a mai efectuat o tranzacție imobiliară pentru care avea obligația de a calcula și declara TVA colectată.

ANAF nu oferă detalii despre persoana respectivă ori cât a fost pusă să plătească.

Conform Codului fiscal, dacă depășești venituri de 300.000 lei, atunci va trebui să plătești TVA.

La depășirea acelui plafon ești obligat să depui formularul 300 Decont de TVA. Dacă ai și operațiuni intracomunitare, atunci mai este un formular: 390 Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

„Șacalul” ar fi ucis mai multe femei - gafele poliției

joi sept. 12 , 2024
Principalul suspect în cazul celor două crime de pe litoral, Niculae Mitrea, zis Șacalul, avea antecedente penale grave care ar fi trebuit să-i pună în gardă pe anchetatori despre cât de periculos este, a descoperit ziarista Andreea Filip pentru Observator News. „În 2015 a fost prins întreținând relaţii sexuale cu […]

V-ar putea interesa și: