Un român de 19 ani și-a pierdut viața într-un accident în Italia

Accidentul în care și-a pierdut viața tânărul (foto: malpensa24.it)

Un român de 19 ani și-a pierdut viața, ieri, într-un accident rutier produs în Italia.

Accidentul s-a produs în orașul Caravase, iar în urma tragediei și-a pierdut viața Alexandru Liviu Peia.

Alexandru se întorcea de la liceu atunci când a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de un alt autoturism condus de un italian de 47 de ani. 

Mașina tânărului s-a răsturnat de câteva ori, iar acesta a fost găsit de către echipajele de salvare încarcerat în fiarele contorsionate ale autoturismului său. 

Alexandru era un băiat plin de viață și a lăsat un gol imens în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut. Potrivit varesenews.it, acesta era extrem de respectat și de către profesorii săi, care tot timpul au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Alexandru. „L-am cunoscut, era un băiat minunat. Respect durerea familiei și știu că a primit o educație bună” a spus unul dintre profesorii lui Alexandru, pentru varesenews.it. 

Alexandru a murit la numai 19 ani

Alexandru Liviu Peia era portarul echipei de fotbal Varese Calcio. Colegii lui de echipă sunt în stare de șoc și au transmis un mesaj emoționant pe pagina de Facebook a echipei de fotbal.

„Nu există cuvinte…Pierderea unui copil, pentru familia noastră, este o mare durere. Suntem alături de familia lui Alexandru și le respectăm durerea” este mesajul transmis de echipa de fotbal la care Alexandru era portar. 

Postări recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.