Un senator AUR s-a ales cu poprire pe conturi pentru 1.500 de lei și dă vina pe „foamea de lichidități” a „guvernului dictaturii medicale”

Senatorul AUR de Constanța Dumitru Viorel Focșa nu-și mai poate folosi banii din conturile bancare, după ce acestea au fost blocate de ANAF. Acesta are de plătit o amendă de 1.500 de lei, pe care însă a decis să nu o achite și să o conteste în instanță.

Parlamentarul crede că de vină pentru blocarea conturilor sale sunt forțe oculte, care subminează economia României, și Guvernul României, care are „foame de lichidități” 🙂

Vă invităm să citiți mai jos ce spune, într-o declarație publică pe pagina sa socializare, cu scuzele de rigoare dacă vă simțiți ofensați de acest discurs, în care face referire și la explozia de la Petromidia, în urma căreia o persoană și-a pierdut viața. Niciun politician – absolut niciunul – nu ar trebui să se folosească de o tragedie (produsă la o firmă privată) pentru a încerca să obțină capital politic. Mai ales când e vorba despre o problemă derizorie a sa: o amendă de 1.500 de lei.

Îl prezentăm însă pentru că vorbim totuși de o persoană care ocupă demnitate de senator al României.

„Astazi, 9 iulie 2021, m-am trezit cu conturile blocate de ANAF din cauza faptului că, guvernul dictaturii medicale Johanis-Arafat-Cîțu, prin foamea lor de lichidități, fac ce știu mai bine, jefuiesc cetățenii Românie prin aplicarea legii 55/2020, lege care reglementează subjugarea poporului român prin aducerea tuturor românilor sub lupa globalismului girat de acest guvern de trădători, PNL-USR PLUS & (UDMR, veșnicii parteneri de guvernare). S-a vazut clar care sunt rezultatele măsurilor lor, mai rău decât in alte state.Ne-au distrus sistemul medical, de învățământ iar economia bubuie de sar rafinăriile in aer.

Dar, ce trebuie să știe cetățenii constănțeni, și nu numai, este că aceste amenzi au fost luate in perioada când Constanța era sub carantină, măsura impusă artificial si nejustificat, pe date false raportate la Comandamentul de Urgență din vila lui Arafat chiar in campania electorală.

În calitate de candidat pe listele AUR, așa cum se poate observa în pagina mea, am luptat pentru Libertate si Dreptate pentru România și alături de mine, alți 3 colegi au intrat in Parlament pe listele AUR, fiecare cu aportul lui cunoscut in cercurile restrânse.”

„Un CV de coșmar”

Vă reamintim că Valeriu Nicolae, activist, jurnalist, scriitor, cetățeanul european al anului 2013, a făcut o scurtă trecere în revistă a CV-urilor unor candidați AUR, inclusiv din Constanța, pe care a postat-o pe pagina sa de Facebook. Titlul este sugestiv: „AbURiști de succesuri”. Iată ce spune despre parlamentarul Focșa:

„Domnul Dumitru Viorel Focșa are un CV de poveste. Mai degrabă coșmar decât poveste. Omul scrie că a terminat o facultate, dar nu știm când. În mod ciudat, a fost angajat electromecanic și tehnician de bord, meserii care indică absența unei licențe de inginer, așa cum se prezintă domnia sa. Scrie că a fost “self-employer” o chestie care sună super haios în engleză. Un fel de agajatorul meu. Termenul corect este self-employed. Zice că a fost și administrator de firmă în Canada, dar nu știm firma. Între 2006 și 2012 a fost administrator la o altă firmă secretă. Am găsit firma, este, bineînțeles, una care a tras o țeapă de 40.000, căci doar cinste și patriotism la AUR. Firma, radiată, desigur, a avut intr-un singur an un profit de 800 de EUR, în rest a fost pe profit negativ (15.752 RON în 2006, 20.250 RON în 2007, 2.181 RON în 2008 și 3.451 în 2009). Din 2010 până în 2012 a lucrat pentru altă firmă, și ea radiată. În 2011, firma cu doi asociați a avut un rulaj de 4 RON pe zi – o dovadă de succes antreprenorial. De fapt, media rulajului firmelor domnului Focșa, între 2006 și 2012, a fost sub 16 EUR pe zi (rulajul include toate cheltuielile cu contabilitate, utilaje, transport, taxe, combustibil, chirie, salarii angajați), ceea ce implică că marele antreprenor Focșa a câștigat, în cel mai bun caz, nu mai mult de 5 EUR pe zi timp de 7 ani de “afaceri”.

Din 2012 lucrează pentru alte firme, și ele secrete, până în 2020. Mai pe scurt, parlamentarul partidului celui mai cinstit din gură, în ultimii 20 de ani, a lucrat, conform CV-ului, la secret. Înainte de a intra în Parlament făcea, după cum declară, 27.000 USD, pe an adică mult, mult mai puțin decât primește ca deputat. S-a sacrificat pentru țărișoară!

Domnul Acatrinei este absolvent de liceu sportiv și șofer de mașină de mare tonaj și autocar până în 2010. Cinste lui! Din 2010 are o firmă cu un profit mediu în jur de 40.000 de EUR. Până să devină deputat familia cu un copil a câștigat în total 3.571 RON pe lună adică de minim 5 ori mai puțin decât va primi de la Parlament. Și el s-a sacrificat pentru țară.”

Sursa foto: Facebook


energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.