Un singur agent repartizat la Biroul Rutier Constanța dintre cei 164 care au ajuns la IPJ Constanța. COMPLETARE: reacția instituției

Un singur agent a fost repartizat la Biroul Rutier Constanța dintre cei 164 de agenți care au ajuns la IPJ Constanța, a anunțat, pe 30 noiembrie, Sindicatul Europol.

Sindicaliștii precizează că la nivelul Biroului Rutier Constanța există în prezent un număr de 17 polițiști care sunt planificați în schimburi de 8 ore, 7 zile din 7, pe întreaga suprafață a municipiului Constanța și împrejurimi. Este cea mai mică structură de poliție rutieră dintr-un municipiu, reședință de județ, din țară.

„Ca și comparație, să înțelegeți gravitatea situației, la Biroul Rutier Oradea sunt încadrați 50 polițiști. Oare pe cine ar deranja mai multe echipaje rutiere în Constanța?!
Numai în ultimele 3 luni, am sesizat peste 50 de acte materiale de încălcări ale drepturilor elementare ale celor 17 polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța. De la nerespectarea timpului de refacere a capacității de muncă, nerespectarea repausului săptămânal, planificarea preferențială și alte drepturi nerespectate, o serie de deficiențe manageriale, toate acestea nu numai că au rămas pedepsite, dar sunt în continuare încurajate de conducerea IPJ Constanța.”,
a transmis sindicatul.

Sursa citată afirmă că, tot în această perioadă, „au fost zeci de situații când a fost planificat în serviciu 1 singur echipaj de poliție rutieră în tot municipiul Constanța, pentru că ne place doar să „mimăm” că ne pasă de siguranța rutieră.”

Județul cu cele mai multe decese

În anul 2022, în România au murit în accidente rutiere 1.633 persoane, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Pe primul loc în acest nefericit clasament este județul Constanța, cu 77 de decese înregistrate în 2022, în urma a 1.105 accidente. Foarte aproape de Constanța a fost Bacău, cu 76 de morți. Sunt singurele județe cu peste 70 de victime. În Cluj au fost 1.227 de accidente, dar numai 44 de decese. Iată alte cifre: București – 49, Ilfov – 47, Brașov – 34, Sibiu – 33, Suceava – 62, Galați – 35, Tulcea – 21, Alba – 11, Arad – 45, Timiș – 54, Dolj – 61, Teleorman – 39, Ialomița – 46, Călărași 25.

În București sunt 1.256.122 de autoturisme, în Ilfov – 21.0783, în Cluj – 309.628, în Timiș – 306.982, în Dolj – 246.735, în Teleorman – 96.745. Așadar, un județ precum Cluj are mai multe mașini decât Constanța, un număr mai mare de accidente, dar mult mai puține decese.

Detalii aici: În Constanța mor mai mulți oameni pe șosele decât în toată Norvegia, Poliția Rutieră nu-și reproșează nimic

COMPLETARE. Urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la faptul că un singur polițist rutier a fost repartizat în cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Constanța, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

„La data efectuării repartiției agenților de poliție debutanți, absolvenți ai școlilor de agenție de poliție – promoția noiembrie 2023, în cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, statul de funcții al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Constanța avea o singură funcție liberă.
Aceasta a fost ocupată în urma repartiției agenților debutanți, începând cu data de 28 noiembrie a.c.
Așadar, Biroul Rutier al Poliției Municipiului Constanța funcționează, în prezent, fără deficit de personal, statul de funcții fiind ocupat în proporție de sută la sută în ceea ce privește funcțiile de agenți.
În urma reorganizării Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în măsura în care noul stat de funcții va fi suplimentat, se vor lua măsuri pentru ocuparea noilor funcții.
De asemenea, menționăm, o dată în plus, faptul că polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică ale Poliției Municipiului Constanța au și calitate de poliție rutieră, prin urmare pot constatata contravenții și infracțiuni la regimul rutier, fiind totodată în măsură să intervină la evenimentele rutiere de pe raza de competență.
În egală măsură, așa cum am mai precizat, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța dispune de un număr de echipaje corespunzător și suficient pentru a asigura suport pentru orice structură teritorială, inclusiv din municipiul Constanța, unde de altfel își are sediul.
În concluzie, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Constanța sunt în măsură să își îndeplinească sarcinile și obiectivele stabilite prin lege, privind siguranța cetățenilor.
De altfel, reamintim că, în perioada minivacanței prilejuite de sărbătorirea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României, peste 180 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, folosind aproximativ 100 de autospeciale, acționează, zilnic, în județul Constanța.
Polițiștii acționează cu precădere în locurile aglomerate, în proximitatea lăcașurilor de cult, în zonele turistice și de agrement și, de asemenea, asigură intervenția la apelurile semnalate prin SNUAU 112.”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

One thought on “Un singur agent repartizat la Biroul Rutier Constanța dintre cei 164 care au ajuns la IPJ Constanța. COMPLETARE: reacția instituției

  1. Cum sa fie suficienti agentii in Constanta, cand toate echipajele sunt trimise calare la Cernavoda ?!!!
    Sunt mai efficiente filtrele decat prevenirea accidentelle 🤔🤔🤔
    Nu am cuvinte …
    Pe de alta parte si unii participanti la trafic sunt ingrozitori

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Încă un pas pentru reabilitarea Casei cu Lei

joi nov. 30 , 2023
Momentul când va începe reabilitarea celebrei Case cu Lei din Constanța este puțin mai aproape. Primăria Constanța a emis, pe 28 noiembrie, un certificat de urbanism pentru reabilitarea imobilului. Certificatul de Urbanism cu numărul 3.226 vizează „Reabilitare monument istoric “Casa cu lei” D+P+1Etaje+Mansardă consolidare, restaurare, reamenajare, reconstruire, reparare, modificare , […]
casa-cu-lei-andrei-muntmark

V-ar putea interesa și: