Un singur deces pus pe seama coronavirusului în Constanța, în ultimele 24 de ore

coronavirus

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 42.109 persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.169 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate. În ultimele 24 de ore a fost raportat un singur deces, cel cu nr.1.169: bărbat, 78 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială), decedat în 28.04, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

În acest moment, sunt 218 persoane internate, dintre care 209 din județul Constanța și 9 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 2.021 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 829 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 515 cadre didactice, 1.267 de elevi, 267 de studenți și 159 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.802 cazuri de infectare în rândul personalului: medici (402), asistenți medicali (822) și personal auxiliar (578).

La nivelul județului Constanța, paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (140 – 65 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 30 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 54 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 51 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 15 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (55 – 3 ocupate).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 94 de teste antigen rapide și 948 de teste RT-PCR.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța, un număr total de 106 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 25.650 de lei. 

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 148 de societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de ieri, 28 aprilie a.c., 250 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 1.980 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.