Un șofer a fost surprins de jandarmi conducând în timp ce consuma băuturi alcoolice

Duminică, 05 februarie, orele 17.30, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile aflat în serviciu pe raza Secției 2 Poliție Constanța observă la intersecția străzii Tulcei cu strada Zmeurei un autoturism marca Audi de culoare neagră aflat în trafic al cărui conducător consuma băuturi alcoolice.

Imediat, jandarmii au trecut la monitorizarea mașina în trafic și au solicitat sprijinul Serviciului Rutier deoarece situația putea oricând duce la provocarea de victime sau pagube materiale. După aproximativ 5 minute de circulat pe drumuri publice aglomerate în cartierul Tomis III, mașina a oprit în fața unui bloc, acela fiind și momentul în care jandarmii au trecut la legitimarea șoferului care a coborât din autovehicul cu o sticlă de bere în mână, precum și a celorlalte persoane aflate în autovehicul. 

„Recunosc, am consumat în jur de 3 – 4 beri împreună cu prietenii mei, iar după aceea m-am îndreptat către domiciliu”, acestea au fost cuvintele unui conducător auto depistat în timp ce conducea și consuma băuturi alcoolice pe drumurile din municipiul Constanța.

La scurt timp, datorită indicațiilor primite, a sosit și echipajul de poliție care după efectuarea alcooltestului au confirmat consumul de alcool, deplasându-se cu conducătorul auto la Spitalul Clinic Județean pentru recoltarea de probe biologice.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

A murit academicianul Răzvan Theodorescu

lun feb. 6 , 2023
Academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, s-a stins din viață pe 6 februarie 2023, la vârsta de 83 de ani. Academicianul a decedat la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Se internase în unitatea medicală în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Răzvan Theodorescu a fost istoric de artă, doctor în ştiinţe […]
Răzvan Theodorescu

V-ar putea interesa și: