Un șofer conducea beat pe Autostrada A2 un ansamblu format din autoutilitară și două semiremorci

Astăzi, în jurul orei 13.10, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A2 au identificat un bărbat, de 53 de ani, care a condus un ansamblu format din autoutilitară și două semiremorci, pe Autostrada A4, la km. 21, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Acțiunea polițiștilor de astăzi se desfășoară la nivelul tuturor țărilor membre ale organizației internaționale ROADPOL, intervalul având specificul de prevenire a evenimentelor rutiere în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Acțiunea, cu denumirea TRUCK&BUS, se desfășoară la nivel național, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în conformitate cu Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), la care România este parte.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Scandal monstru la un botez în Mamaia. Opt persoane au fost reținute

mie oct. 12 , 2022
S-au dus la un botez, să se distreze, dar s-au bătut ca-n filme. Opt bărbați au fost reținuți de polițiști, unul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. „Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, vătămare corporală, distrugere și […]
catuse