Un șofer și-a scos numerele ca să nu mai plătească parcarea în Mamaia. Acum va scoate din buzunar mult mai mulți bani

Un turist venit în vacanță în stațiunea Mamaia s-a gândit că cea mai bună modalitate să economisească niște bani este să nu plătească parcarea. Dar cum nu a vrut să primească nici amendă pentru acest lucru, a demontat plăcuțele de înmatriculare. Din nefericire pentru el, însă, polițiștii locali l-au identificat în baza de date și l-au sancționat cu 500 de lei pentru încălcarea prevederilor HCLM 123/2021.

Mai mult, agenții Direcției Generale Poliția Locală au dispus și ridicarea mașinii și transportarea acesteia în parcul auto situat pe strada Caraiman, nr.1. Așadar, conducătorul auto a fost nevoit să scoată mai mulți bani din buzunar: tarif ridicare mașini – 450 de lei, tarif transport mașini – 120 de lei, tarif depozitare mașini/zi – 60 de lei.

Pentru ca astfel de incidente să nu strice vacanța nimănui, Primăria Constanța vă roagă să efectuați plata parcării! Taxarea prin SMS se face la numărul 7475. Dacă alegeți să plătiți prin card bancar, aveți posibilitatea plății pentru 6, 12 sau 24 de ore.

Vă recomandăm și:

Cum fentează turiștii taxa de parcare din Mamaia

Dovada că turiștii care vin în Mamaia nu vor să plătească parcare nici dacă este foarte ieftin

Parcarea pe un loc plătit în Mamaia e scumpă. Parcarea pe spațiu verde e și mai scumpă

Parcarea cu plată goală, trotuarele pline de mașini

Fotografia care arată că șoferii constănțeni nu vor sau nu pot să plătească 4 lei pe oră pentru parcare


energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.