Unde-i lege nu-i tocmeală? Cazul mărului

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Astăzi am surprins în Constanța un afiș care mă îndemna să aleg un măr. Nu o banană, nu o prună sau smochină, ci un măr verde cu o frunză.

O mașină trăgea după ea, în trafic, o rulotă inscripționată, iar mărul îți atrage atenția.

Am crezut, privind imaginea pentru o secundă, că este vorba despre o reclamă la un supermarket. Kaufland, LIDL sau ceilalți mari jucători nu ar apela însă, cred, la astfel de metode de promovare. Au românii o expresie: „a arde gazul de pomană.” Așa pare și în cazul acesta, numai că, în loc de gaz, avem motorină sau benzină. O companie mare nu ar polua inutil, ar închiria un panou.

La o privire mai atentă, am crezut că este vorba despre o reclamă la o librărie, pentru că se vorbea de proverbe. Puținele librării din Constanța nu-și permit astfel de metode publicitare însă.

Dacă mă uit și mai atent, văd data de 27. Hodoronc, tronc, 27. De ce? Păi 27 septembrie este data alegerilor locale. Mărul este simbolul unui partiduleț din Constanța, PMP. „Alege un măr” este evident o opțiune. Una electorală? Cu siguranță poate fi interpretată așa.

E legal ce se întâmplă?

Legea 334/2006, republicata, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, spune clar la articolul 36, alineat 2:

„În campania electorală pot fi utilizate numai următoarele tipuri de materiale de propagandă electorală:

a) afișe electorale cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură și 350 mm cealaltă latură; afișele electorale prin care se convoacă o reuniune electorală vor avea 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură și vor fi amplasate în locurile speciale pentru afișaj”.

Este ce am văzut nu material de propagandă electorală? Decideți voi. Dacă vă uitați la ce scrie președintele PMP Constanța, Claudiu Palaz, pe rețelele de socializare, o să vedeți mărul peste tot.

Considerăm că Biroul Electoral Județean ar trebui să facă lumină în acest caz.

Articole recente

Constanta-financiara-sigla-jpg
Mitshubishi
Teasing_Tucson Exclusiv Auto
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.