Unde s-ar putea construi cea mai mare parcare din orașul Constanța

parcare constanta

Constanța are un deficit de cel puțin 70.000 de locuri de parcare. Primarul orașului, Vergil Chițac, spune că este imposibil ca în oraș să fie construite atât de multe parcări. Nici nu sunt bani și nici nu există spații disponibile.

Cu toate acestea, edilul spune că se vor construi parcări. O zonă care este avută în vedere de municipalitate, unde ar putea să apară o parcare pentru până în o mie de mașini, este în zona Casei de Cultură. Aici vor dispărea sute de locuri de parcare, după ce bulevardul Alexandru Lăpușneanu va fi reabilitat (vor fi desființate locurile de parcare de pe marginea drumului).

„Suntem în etapa în care ne gândim unde am putea să construim parcări în zone adiacente acestui bulevard. O variantă v-o spun de pe acum: vizavi de Liceul de Artă, la parcul de la Casa de Cultură, este o parcare mare, generoasă. Aceea poate fi făcută minus unu și supraetajat. Acolo se pot prelua sute de mașini. O parcare pe care o să o facă Confort Urban, și Confort Urban o să vadă ce face cu ea. O licitează, o închiriază, e treaba lor.”, a precizat Vergil Chițac.

Primarul Constanței a mai spus că pentru a construi o parcare este nevoie de un travaliu „cum nu ne putem imagina”. Este nevoie de plan de amplasament, studii topo, geo, certificat de urbanism, aprobări la certificat de urbanism, aviz în CTE, ajungi la autorizație de construcție. O modalitatea care se ia în calcul de autoritățile locale este ca cei de la Confort Urban să construiască singuri parcare. În acest mod, nu ar mai fi nevoie de licitație, deci procedura ar fi mai rapidă.

Mai multe despre cum se va parca în municipiul Constanța puteți citi AICI.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

2 comentarii

  • Se poate (daca se vrea ) foarte ieftin 700-800 locuri parcare pe Lapusneanu(partea dreapta dela City spre Oxford) prin mutarea stalpilor de iluminat intre pomi ,exact cum s-a procedat si pe partea opusa cu ceva zeci de ani in urma !

  • Eu am impresia ca primarul Chitac, inca nu realizeaza ca este primar. Cum poti sa te plangi tu ca primar in halul asta? Deci sa emiti niste avize si autorizatii pentru interes public este greu, ca primar ??? Culmea, autorizatii pe care primarul le semneaza. Pai atunci de ce s-a vrut primar? Toate tarile civilizate face parcari peste noapte, pe structuri metalice sau nu.. si la noi este TRAVALIU ??? Dar la facut blocuri pe fostul domeniul public, in absolut toate cartierele constantei, e ok?… se poate, nu ?

Leave a Reply

Your email address will not be published.