Uniunea Democrată Turcă din România, un nou proiect educaţional în Republica Turcia

Uniunea Democrată Turcă din România a derulat un nou proiect educaţional în Republica Turcia, în perioada 14-18 aprilie. Proiectul a fost organizat de Comisia de învăţământ a UDTR cu scopul de a dezvolta parteneriatele din domeniul educaţiei între şcolile din judeţul Constanţa şi cele din Bursa. Din delegaţia condusă de preşedinta Comisiei de învăţământ a UDTR, prof. Vildan Bormambet, au făcut parte directori de instituţii de învăţământ, inspectori şcolari şi profesori de limba turcă maternă.

O delegaţie formată din prof. Vildan Bormambet, prof. Serin Türkoğlu şi inspectorul şcolar Magda Iacob Baciu (ISJ Constanţa) a fost primită de inspectorul şcolar general prof. Serkan Gür de la Inspectoratul Şcolar din Bursa, în data de 15 aprilie. În centrul discuţiilor s-au aflat activităţile educaţionale incluse în parteneriatele de colaborare încheiate,  precum şi proiectele aflate deja în derulare, în urma înfrăţirii unor instituţii de învăţământ din Bursa cu cele din Constanţa, în ultimii doi ani. Potrivit declaraţiei preşedintei Comisiei de învăţământ prof. Vildan Bormambet s-au înfrăţit 5 şcoli gimnaziale şi două licee din judeţul Constanţa cu instituţii de învăţământ din Bursa. Prof.Vildan Bormambet a declarat: „În cadrul acestui proiect s-au înfrăţit Şcolile Gimnaziale „Mircea Dragomirescu”, „I.L. Caragiale” ,  „Mihail Sadoveanu” din Medgidia şi Şcoala Gimnazială nr.23 „Constantin Brâncoveanu” din Constanţa cu Şcolile „Merinos”, ,„Hocalilyas”, „Mütareke” şi „Emir Koop” din Bursa. Au fost semnate două acorduri de colaborare între Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol şi Şcoala „Husnu Zuber” de către cei doi directori Palas Natalia şi Korucu Elif, precum şi între Liceul Teoretic Băneasa şi Şcoala Primară „Ögretmen Mehmet Aras” de directorii prof. Ioana Iscruleasa şi prof. Mustafa Ergemici. Delegaţiile de profesori de la Şcoala Gimnazială „M. Koiciu” şi de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Tonitza” din Constanţa au vizitat Şcoala „Meral Muammer” unde au purtat discuţii cu directorul Engin Yazar şi au stabilit calendarul activităţilor viitoare. De asemenea, o delegaţie formată din profesori de la Şcoala Gimnazială „C-tin Brâncuşi” din Medgidia a vizitat Şcoala „Koc” şi a stabilit cu conducerea instituţiei de învăţământ calendarul activităţilor viitoare.” Vildan Bormambet a mai precizat că tot acum s-a înfrăţit şi o şcoala din Hârşova, Şcoala Gimnazială nr. 1 cu Şcoala „Ahmet Cabuk” din Bursa.

Alături de delegaţia de profesori din România s-a aflat şi preşedintele UDTR, ing. Fedbi Osman. Proiectul a fost coordonat de preşedinta Comisiei de învăţământ a UDTR, prof. Vildan Bormambet.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Ministrul Transporturilor: Alternativa Techirghiol are finanțarea europeană

Tue Apr 19 , 2022
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, marţi, că proiectul privind realizarea unui drum alternativ spre staţiunile din sudul litoralului merge mai departe, acesta are finanţare europeană şi toate problemele ivite până în acest moment au fost depăşite. Sorin Grindeanu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, […]
eforie agigea dn 39