
Nouă teze de doctorat coordonate de Teodosie, invalidate de CNATDCU pentru plagiat. Informația a fost publicată de PressOne, preluată de zeci de publicații, și astfel a ajuns la urechile conducerii Universității Ovidius.
Soluția universității a fost să înființeze o comisie.
„În cadrul ședinței Consiliului de Administrație desfășurată astăzi, 25.05.2021, a fost discutată și situația semnalată de către presă cu privire la activitatea Școlii Doctorale de Teologie din cadrul Universității Ovidius din Constanța. Consiliul de Administrație a hotărât înființarea unei comisii de analiză, la nivel de universitate, cu scopul examinării cu celeritate a acestei situații.”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Arhiepiscopul Tomisului este profesor universitar, conducător de doctorate și directorul școlii doctorale din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă de la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Prin prisma acestei funcții, ÎPS Teodosie este cel care are control total asupra școlii doctorale și a activității acesteia.
„Arhiepiscopia Tomisului înregistrează mai multe probleme de natură administrativă, economică, de disciplină canonică și educațională”, se precizează în documentul Patriarhiei, care face referire în mod punctual la natura acestora.
Cea mai gravă „problemă educațională” menționată în răspunsul Patriarhiei către ÎPS Teodosie relevă una dintre cele mai grave crize cu care se confruntă întreg mediul academic în ultimii ani: plagiatul masiv în tezele de doctorat, făcut sub coordonarea unor profesori care – conform legii – sunt răspunzători de calitatea lucrărilor științifice în baza cărora se acordă titluri de doctor.
Documentul rezumă, ca într-un rechizitoriu, chestiunile reprobabile constatate de către Comisia de Teologie a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) în intervalul septembrie 2020 – ianuarie 2021 la școala doctorală condusă de ÎPS Teodosie.
„În cadrul hotărârii sinodale nr. 1138/2021 privind raportul de activitate a Comisiei de Teologie din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru perioada septembrie 2020 – ianuarie 2021, s-a evidențiat că cele mai mari probleme, din punct de vedere al calității tezelor doctorale și al onestității științifice, se regăsesc la Școala Doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Ovidius, Constanța (teze plagiate, teze conduse de profesori care nu au legătură cu disciplina pe care o predau și pentru care au expertiză academică, deficiențe de redactare a textului, incompleta și viciata folosire a bibliografiei, reluarea unor teme care au fost deja cercetate etc.)”.