Universitatea Ovidius din Constanța: Conferință internațională despre problemele actuale ale economiei globale

Facultatea de Științe Economice (FSE) din cadrul Universității Ovidius din Constanţa (UOC), în colaborare cu Asociația Facultăților de Economie din România (AFER) și Asociația Holistic Research Academic organizează, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2023, cea de-a XX-a ediție a Conferinței Internaționale „Present Issues of Global Economy” (PIGE).

Peste 250 de contributori din țară și străinătate vor prezenta lucrări în cadrul a cinci secțiuni: Afaceri internaționale; Dezvoltare regională, integrare și globalizare; Studii economice și sociale; Marketing-Management; Finanțe-Contabilitate.

„Fiecare nouă ediție a Conferinței Internaționale « Present Issues of Global Economy » reprezintă un prilej de a reuni la Constanța cadre didactice și cercetători din domeniul extrem de vast şi incitant al ştiinţelor economice, interesați să-și popularizeze rezultatele activității de cercetare științifică”, precizează conf. univ. dr. Gabriela Gheorghiu, secretarul comitetului de organizare. 

Toate lucrările înscrise în programul Conferinței Internaționale „Present Issues of Global Economy” vor fi publicate în revista facultății – „Ovidius University Annals. Economic Sciences Series”, Vol. XXIII, Nr. 1/2023, publicație indexată în bazele de date internaţionale RePEc, DOAJ, EBSCO, CABELL, ULRICH’S, J-GATE, Scientific Indexing Services, INFOBASE INDEX, ResearchBib, Directory Research Journals Indexing, inclusiv ERIH PLUS – bază de date agreată de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior.

De asemenea, în cadrul conferinței, Universitatea Ovidius din Constanța va decerna, vineri, 30 iunie 2023, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Dumitru Miron, Președinte al Senatului Academiei de Studii Economice din București, în semn de recunoaștere pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea învățământului superior din România pe parcursul celor patru decenii de activitate didactică, științifică și managerială.

Festivitatea va avea loc începând cu ora 12:00, în Sala Senatului din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1). 

Prof. univ. dr. Dumitru Miron este o personalitate deosebit de activă și influentă în domeniul academic și al relațiilor internaționale, cu o activitate de peste 40 de ani, timp în care a ocupat funcții precum: vicepreşedinte/membru al Comitetului Naţional Erasmus-Socrates (1996-2004);  prorector cu Resortul Relațiilor Internaționale, al Problemelor Sociale și al Relațiilor Interinstituționale și al Legăturilor cu Mediul de Afaceri (2000-2012); membru al „Team Europe” (2004-prezent); secretar de stat pentru învăţământ superior şi integrare europeană în Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (2005-2007); vicepreședinte/membru al Consiliului Interministerial Român pentru Reforma Managementului Fondurilor Publice (2005-2007); membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român, în boardul Fulbright România, precum și în plenul și Biroul Executiv al Consiliului Economic și Social al României; membru al Consiliului Școlii Doctorale al Universității din Messina (Italia) (2009-2012); decan al Facultății de Relații Economice Internaționale (2012-2016); președinte al Comitetului Director al Fundației Româno-Americane pentru promovarea Educației și a Culturii (2010-prezent); președinte al Senatului Academiei de Studii Economice (2020-prezent).

Totodată, prof. univ. dr. Dumitru Miron a scris peste 20 de volume de autor și coautor și a publicat mai mult de 40 de articole în reviste de specialitate din România și din străinătate, care se înscriu în arealul științific al dezvoltării comerțului internațional și tranzacțiilor comerciale internaționale, al economiei Uniunii Europene și mediului internațional de afaceri, lucrări devenite de referință în domeniul lor prin analiza asupra fenomenelor economice, comerciale și financiare abordate.

O recunoaștere deosebită a valorii cercetărilor științifice ale prof. univ. dr. Dumitru Miron o reprezintă Premiul „Virgil Madgearu” al Academiei Române, obținut în anul 2020 pentru lucrarea „100 ani de comerț exterior românesc”, publicată la Editura Academiei Române, în anul 2018, sub egida Institutului de Economie Națională al Academiei Române și în coautorat cu alți reputați specialiști, precum Gheorghe Zaman, Mihai Ionescu și Valentin Lazea. Pentru activitatea profesională și managerială depusă, prof. univ. dr. Dumitru Miron a primit, de asemenea, titlul Doctor Honoris Causa al Universității de Petrol și Gaze din Ploiești, Diploma de excelenţă din partea L’Institute d`Administration Economique din Paris, Diploma „Nicolae Georgescu-Roegen” acordată de Academia de Studii Economice din Bucureşti și Diploma de Merit acordată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu ocazia aniversării Centenarului înființării Academiei de Studii Comerciale și Industriale.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

USR Agigea are grijă de sănătatea copiilor

mie iun. 28 , 2023
USR Agigea a anunțat că dr. Savu Iulian, din localitatea Lazu, și-a exprimat interesul să discute cu cetățenii comunei Agigea și să ofere consiliere medicală acestora. Dr. Savu Iulian va participa la toate evenimentele pe care le organizează USR Agigea pentru copiii din Agigea și Lazu, în fiecare zi de […]

V-ar putea interesa și: