
O explozie neurmată de incendiu s-a produs, miercuri, 14 ianuarie, la Poliţia Lugoj, într-o anexă în care funcţionează Biroul Cazier şi Evidenţă Operativă. În urma deflagraţiei, au rezultat 3 victime, toţi angajaţi ai Ministerului de Interne.
Este vorba despre un angajat care de 37 de ani, care se afla în interior și care a suferit arsuri.
De asemenea, a fost afectată anexa Poliţiei Rutiere, şeful acestei structuri fiind, de asemenea, rănit.
Un agent de 41 de ani a suferit un atac de panică.
În plus, o autospecială de poliţie, o altă maşină şi geamurile de la cinci apartamente au fost afectate.
Explozia a avut loc în jurul orei 08.00. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, 2 autospeciale de stingere şi 10 pompieri”, a transmis, miercuri, ISU Timiş.



