Urbanism haotic în Năvodari

Două blocuri construite unul lângă altul la intrare în Năvodari (foto: Constanța 100%)

Nordul stațiunii Mamaia și intrarea în Năvodari au ajuns unele dintre cele mai căutate zone pentru dezvoltatorii imobiliari.

Se construiește mult, dar haotic. Blocuri lângă case, blocuri lângă alte blocuri, fără să se păstreze o distanță care să asigure o însorire decentă.

În plus, infrastructura este la pământ. Multe dintre străzi nu sunt nici acum asfaltate, și nici nu se știe când vor fi, iar locurile de parcare sunt deficitare. Chiar dacă unele blocuri au câte un loc de parcare pentru fiecare apartament, nu este de ajuns. Cine locuiește acolo are, de obicei, cel puțin două mașini, pentru că fără mașină nu te poți descurca, din cauză că zona este departe de școli, spitale, magazine, etc.

Am ilustrat acest articol cu o fotografie de la intrare în Năvodari. Observați că, deși unul dintre blocuri nu este încă terminat, lângă el se construiește altul, la o foarte mică distanță. Se vede foarte clar că geamurile unor apartamente vor fi la câteva zeci de centimetri de geamurile celuilalt bloc. Așadar, adio intimitate, adio lumină naturală.

Nu înțeleg cum un arhitect și funcționarii primăriei dau avize pentru asemenea aberații, cum nu înțeleg de ce și-ar cumpăra cineva un astfel de apartament.

Din păcate, astfel de cazuri sunt frecvente în toate orașele din județe, inclusiv – sau mai ales – în Constanța.

C.H.


Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



One thought on “Urbanism haotic în Năvodari

  1. Cand nu ai bani si te duci sa ai iei din banca si nimeni nu-ți dă nici un sfat in special banca sa vezi ce cumperi.
    Mergeți pe bobescu, kirculescu e la fel

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

VIDEO Ultimul sezon din Urzeala tronurilor începe în aprilie

Mon Jan 14 , 2019
Ultimul sezon al serialului TV „Urzeala tronurilor” (Game of Thrones) va avea premiera pe micile ecrane pe 14 aprilie, a anunţat producătorul seriei de succes, postul HBO, potrivit variety.com. Anunţul a fost făcut la finalul unui clip de promovare pentru serial, intitulat „Crypts of Winterfell”, difuzat duminică, înainte de premiera […]
urzeala tronurilor sezonul 8