Urmărire în Constanța: doi tineri fără permis au fugit de poliție după ce au trecut pe roșu

La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 03.15, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au observat un autoturism care ar fi pătruns pe culoarea roșie a semaforului, la intersecția bulevardului Tomis cu strada Ion Rațiu din municipiul Constanța.

Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismului în cauză, însă cei doi ocupanți ai vehiculului ar fi deschis portierele și ar fi fugit.

Polițiștii au pornit în urmărirea pedestră a celor doi, unul dintre bărbați, de 21 de ani, fiind imobilizat și condus la sediul poliției.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit și identitatea persoanei care n-ar fi răspuns somației de a se opri, fiind vorba despre un bărbat, de 20 de ani, și faptul că niciunul dintre ocupanții vehiculului nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În continuare, polițiștii Secției 1 Poliție efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii acestui eveniment și luarea măsurilor legale care se impun în astfel de situații.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Constanța are de azi două noi sensuri unice

vin dec. 6 , 2024
Traficul rutier a fost reorganizat pe aleea Garofiței și strada Productelor din municipiul Constanța. Echipele Confort Urban au montat indicatoarele „Sens unic” și „Accesul interzis” care reglementează circulația. Circulația rutieră se desfășoară astfel: – pe aleea Garofiței, circulația autovehiculelor  se realizează în sens unic, dinspre blocul L79 spre strada Productelor; – […]