USR sare la gâtul fostei sale colege, la câteva ore după demisia acesteia: „Face parte dintr-un plan executat la comandă”

cristina rizea

Cristina Rizea, deputat de Constanța și-a anunțat, luni, 20 iunie, demisia din USR, devenind  al doilea parlamentar care se alătură Partidului REPER.

„Nu am putut fi niciodată de acord, de exemplu, cu frauda internă la alegeri prin falsificarea adreselor de email a peste o sută de membri inactivi sau chiar foști membri astfel încât altcineva să voteze în locul lor. Cu atât mai mult, nu am putut să accept asta în filiala fostului Ministru al Justiției de la care aveam pretenția să nu gireze astfel de practici asupra cărora i-am atras atenția de la bun început.”, a declarat aceasta.

USR a reacționat la scurt timp, acuzând-o de minciuni și de acțiune la comandă.

„Din păcate, modul în care doamna Cristina Rizea a ales să iasă din USR nu îi face deloc cinste. Declarațiile dumneai nu reprezintă altceva decât o serie de acuzații nefondate la adresa colegilor și partidului datorită cărora a ajuns deputat în Parlamentul României.

O atitudine ce denotă clar faptul că această mișcare face parte dintr-un plan executat conform şi la comanda celor care, de altfel, i-au și dat undă verde pentru a demisiona din USR.

Avem în faţă un exemplu clasic de traseism politic, din care nu a fost exclusă denigrarea. Amintim și faptul că, în timpul campaniei electorale, doamna Rizea era unul dintre candidații care se pronunța „pentru“ pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism.”

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Un bărbat din Târgu Mureș s-a aruncat de pe podul din Medgidia

Mon Jun 20 , 2022
Duminică după-amiaza, forţele de intervenţie au fost chemate să salveze un bărbat care s-a aruncat de pe pod în canalul Dunăre-Marea Neagră. La locul intervenţiei se află reprezentanţii Detaşamentului Medgidia cu 1 ASAS, SMURD B, o ambarcaţiune şi doi scafandri. Victima a fost găsită luni de scafandri. Este vorba despre […]