Vacanțele pe litoral vor fi mai ieftine cu 10 – 20% anul viitor

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Ionuț Nedea, CEO LitoralulRomanesc.ro

Românii care vor merge în vara anului viitor în vacanță pe litoralul românesc și rezervă sejururile până la 31 ianuarie vor beneficia de reduceri de 10-20% față de pachetele cumpărate anul trecut în aceeași perioadă, care, la rândul lor, aveau tarife reduse prin programul Early Booking, anunță turoperatorul Litoralulromanesc.ro, prin intermediul căruia ajung cei mai mulți români în stațiunile autohtone de la Marea Neagră.

„Oricum, cei care își cumpărau vacanțe la mare cu jumătate de an înainte, prin programul Înscrieri Timpurii, au beneficiat în fiecare an de discounturi mari, însă, pentru sezonul următor se vor aplica extra-reduceri. În contextul anului dificil și al problemelor financiare cu care s-au confruntat mulți români, operatorii din turismul de pe litoral s-au gândit să vină în întâmpinarea turiștilor cu pachete și mai accesibile decât în anii trecuți”, a declarat Ionuț Nedea, director general Litoralulromanesc.ro. 

Cei care vor cumpăra sejururi după deschiderea sezonului estival nu vor beneficia de aceste reduceri și vor achiziționa vacanțele la tarifele din acest an.

Potrivit bilanțului făcut la finalul sezonului estival de Litoralulromanesc.ro, în această vară un sejur la Marea Neagră a costat, în medie, 471 de euro, valoare similară cu cea de anul trecut. Studiul a fost realizat pe un număr de 160.000 de persoane, practic toți turiștii care au ajuns la mare în acest sezon prin intermediul Litoralulromanesc.ro. Aceștia, cu 20% mai puțini în comparație cu anul trecut, au rezervat vacanțe în valoare de 25 de milioane de euro. Durata medie a sejurului în acest an a fost 5,3 zile în acest an, față de 5,1 zile anul trecut.

Cei mai mulți turiști au venit din Bucuresti (38,11%), pe locurile următoare situându-se județele Timis (5,24% din numărul total de turiști), Iași (5,11%), Prahova (4,52%) Cluj (4,42%), Brașov (4,32%), Argeș (2,9%), Bacău (2,18%), Galați (2,06%) și Dâmbovița (1,88%).

„Este interesant faptul că, anul acesta, pe locul 16 găsim Constanța ca fiind județul din care turiștii au făcut rezervări. Există două explicații: în primul rând, unii turiști au făcut rezervări last minute (direct din destinație) și, poate, din cauza pandemiei, un număr mic de constănțeni, care n-au mai plecat în vacanțe externe, au ales să-și petreacă câteva zile în hotelurile românești de la Marea Neagră”, a menționat Ionuț Nedea.

Cea mai căutată stațiune de pe litoral a fost Mamaia, urmată de Eforie Nord, Jupiter, Neptun, Saturn, Venus, Costinești și Eforie Sud.

„Cu 15 ani în urmă, când am început să vindem vacanțe la mare, Neptunul era cea mai căutată stațiune de pe litoralul românesc, ca un efect al faptului că, înainte de 1989, fusese destinația favorită de la mare a cuplului Ceaușescu și era foarte îngrijită pe atunci. Ulterior, a coborât la coada clasamentului, motivul fiind lipsa investițiilor care a dus la degradarea stațiunii și, implicit, i-a determinat pe turiști să evite Neptun. Dar, după ce în ultimii ani s-a investit în mai multe hoteluri, constatăm o urcare în clasament a acestei stațiuni”, a mai spus Ionuț Nedea.

În cei 15 ani de activitate, turoperatorul Litoralulromanesc.ro a organizat vacanțe la malul mării pentru peste 1,3 milioane de turiști care au rezervat peste 4 milioane de nopți de cazare. Peste trei sferturi dintre turiștii care au mers în vacanță cu Litoralulromanesc.ro într-un an au revenit și în sezonul următor.

Articole recente

Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.