Vadu, zonă protejată plină de corturi amplasate ilegal

Plaja Vadu, zonă protejată plină de corturi amplasate ilegal, a intrat în vizorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, care a intensificat controalele în zonă.

Ca urmare a creșterii treptate a presiunii vizitatorilor, a campării neautorizate precum și  a intrării cu mijloace motorizate pe zonele de plajă, în perioada 24-25 august 2019, personalul împuternicit cu drept de inspecție și control din cadrul Comisariatului Regional Razim-Sinoie al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a efectuat o serie de acțiuni de verificare în zona Vadu. Pentru camparea ilegală pe plajă, au fost aplicate sancțiuni contravenționale potrivit prevederilor Legii nr. 82/1993privind constituirea Rezervației Biosferei ,,Delta Dunării” și au fost înregistrate peste 50 de autoturisme staționate ilegal în zona plajei. Deoarece proprietarii au refuzat să ofere date de contact sau nu erau în apropierea mașinilor, aceștia urmează să fie identificați și sancționați contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Funcție de gravitatea faptei, ARBDD va aplica amenzi contravenționale cu valori cuprinse între 3.000 lei și 6.000 lei pentru persoane fizice și între 25.000 lei și 50.000 lei pentru persoane juridice.  

Zonele naturale cuprinse în perimetrul RBDD au primit statut de Rezervație a Biosferei și Sit Natura 2000 pentru protejarea habitatelor specifice și a speciilor de interes conservativ deosebit de valoroase la nivel european și mondial. Plajele naturale neamenajate, cu flora și fauna locală, cu peisajul și caracteristicile zonei de coastă permit anumite activități turistice însă, pentru protejarea lor pe termen lung, se impun și reglementări specifice. Camparea și accesul cu mijloace motorizate pe plaje sunt strict interzise și sunt sancționate potrivit legii. ARBDD împreună cu autoritățile locale au dedicat anumite spații pentru parcarea autoturismelor și camparea turiștilor, situate în afara zonelor sensibile din punct de vedere al biodiversității.  

„Datorită acestui statut special al zonei, în perioada următoare măsurile legale vor fi aplicate cu o intensitate sporită și în cooperare cu reprezentanții Ministerului de Interne. Pentru a evita sancțiuni nedorite, recomandăm turiștilor să se informeze, să cunoască activitățile permise într-o arie naturală protejată și să respecte condițiile de desfășurare a activităților în perimetrul RBDD”.

Cătălin Țibuleac, guvernator ARBDD

O secțiune de informații utile se găsește pe site-ul www.ddbra.ro. De asemenea,  în zonele de plajă, ARBDD a amplasat panouri de atenționare asupra modului în care se poate desfășura activitatea turistică.

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) este instituția publică înființată în anul 1990 cu menirea de a institui un regim special de administrare a patrimoniului natural din domeniul public de interes național al Rezervației Biosferei Delta Dunării, în scopul conservării sale și al refacerii habitatelor degradate, în corelație cu activitățile economice ale populației locale sau limitrofe, atribuții conferite prin Legea 82/1993, modificată și completată ulterior.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.