Val de amenzi pentru firma care deține hotelul în care s-a petrecut crima din Mangalia

La data de 10 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică Constanța, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa și Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, au efectuat activități de control la 3 puncte de lucru aparținând unui agent economic din stațiunea Saturn și municipiul Mangalia.

Este vorba despre hotelul în care s-a petrecut crima din Mangalia.

În urma neregulilor constatate la două dintre punctele de lucru, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale la Legea 8/1996, în valoare totală de 30.000 de lei.

De asemenea, a fost constatată o infracțiune la Legea 53/2003, privind Codul Muncii, respectiv infracțiunea de folosirea minorilor pentru prestarea unor activități cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al acestora, constând în aceea că, la data de 8 august a.c., pe timp de noapte, au primit la muncă o minoră, de 17 ani, în condițiile în care legislația muncii interzice desfășurarea de activități lucrative, de către minori, în intervalul orar 22.00 – 06.00.

Totodată, operatorul economic a fost sancționat contravențional, în baza H.G. 857/2011, cu amendă în valoare de 30.000 de lei, pentru nerespectarea normelor de preparare și prelucrare a alimentelor, și cu amendă în valoare de 5.000 de lei, în baza H.G. 984/2005, pentru depășirea capacității de depozitare. De asemenea, a fost ridicată, în vederea distrugerii, cantitatea de aproximativ 100 de kilograme de carne de pui.

Operatorul economic a mai fost sancționat contravențional, în baza O.G. 21/1992, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru produse și proceduri nesigure, care afectează sănătatea consumatorilor, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru condiții prescrise și nedeclarate de producător pentru produse, și cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea, la prestarea serviciilor nealimentare, a condițiilor de igienă, condiții stabilite de producător, și a actelor normative. 

În plus, au fost luate măsurile complementare de oprire temporară a prestării de servicii în blocul alimentar al unui punct de lucru și oprirea definitivă din consum a cantității de 100 de kilograme de carne și prăjituri.

Totodată, operatorul economic a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 12.000 de lei, în baza H.G. 984/2005, pentru neconcordanță între eticheta de pe produs și documentul de recepție, și ridicarea, în vederea distrugerii, a cantității de 10 kilograme carne de pui, precum și cu amendă, în valoare de 5.000 de lei, în baza H.G. 857/2011, pentru neutilizarea corespunzătoare a substanțelor dezinfectante.

Crima s-a petrecut la Hotel Semiramis.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Italia: un avion de pasageri a zburat peticit cu bandă adezivă

vin aug. 11 , 2023
Un avion de pasageri a zburat peticit cu bandă adezivă, în Italia, pe ruta Cagliari – Roma, iar înregistrarea video a devenit virală, scrie site-ul Wanted in Rome. Imaginile au fost distribuite pe Facebook de Mauro Pili, fost deputat şi fost preşedinte al regiunii Sardinia, după ce a urcat la […]

V-ar putea interesa și: