Vântul va bate cu 70 de km/oră în Constanța

vant primaria constanta

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că mâine, 24 octombrie, între orele 09:00-22:00, judeţul Constanța se va afla sub cod galben de vânt.

În intervalul menționat, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 55-70 km/h.

Conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe, și să circule cu atenție sporită prin dreptul panourilor publicitare, care pot fi spulberate de vânt.

Primăria Constanța face apel către cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie şi, în cazul în care situaţia o impune, să se ferească de furtună în clădiri care prezintă siguranță.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/55.00.55;

Dispecerat Serviciul Gestionare Spații Verzi – 0722.54.53.66;

Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă şi Situaţii de Urgenţă – 0241/48.81.66 și 0241/48.81.08.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se construiește încă un sens giratoriu în Constanța

mar oct. 23 , 2018
În municipiul Constanța va apărea, în curând, încă un sens giratoriu. Primăria Municipiului Constanța resistematizează, în aceste zile, intersecția străzilor Prelungirea Traian cu Valea Portului. Lucrările se realizează prin Confort Urban, societate comercială în subordinea Consiliului Local Constanța. Aceasta lucrează în aceste zile la frezarea, lărgirea și asfaltarea carosabilului și […]

V-ar putea interesa și: