Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române și actual membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a criticat recent afirmațiile lui Călin Georgescu, candidat la Președinția României, referitoare la credință și rugăciune. Într-o postare publică, Bănescu a demontat mai multe declarații ale lui Georgescu, evidențiind erorile teologice și conceptuale ale acestora.
De exemplu, Georgescu a susținut că „rugăciunile din Carpați sunt cele mai puternice, fiind aproape de cer”. Bănescu a replicat că „rugăciunile oamenilor, indiferent la ce altitudine se roagă, ajung împreună la Cerul care e pretutindeni la fel de aproape de omul rugător”, subliniind că eficacitatea rugăciunii nu depinde de locație, ci de sinceritatea credinciosului.
Mai jos aveți postarea sa.
– „Rugăciunile din Carpați sunt cele mai puternice, fiind aproape de cer.”
Rugăciunile oamenilor, indiferent la ce altitudine se roagă, ajung împreună la Cerul care e pretutindeni la fel de aproape de omul rugător.
– „Rugăciunea este cea mai pură formă de rezistență împotriva manipulării globale.”
Rugăciunea este o formă de rezistență la asalturile manipulatoare ale diavolului care nu se roagă. Ea e expresia credinței realiste, nu a luptei cu imaginarul și vagul.
– „Credința colectivă a românilor poate schimba cursul istoriei.”
Creștinismul e personalist, nu colectivist. Rugăciunea nu e niciodată etnică și colectivă, ci personală. Ea nu poate schimba decât persoana care se roagă, nu istoria și umanitatea.
– „România este un sanctuar care protejează esența umană de influențele externe.”
România este o țară sud-est europeană care fără ajutor extern nu s-ar mai putea proteja pe ea însăși de anumite influențe și agresiuni de la Răsărit. Esența umană e „chipul” spiritual al Creatorului.
– „Pădurile din Carpați sunt martorii eterni ai rădăcinilor spirituale ale umanității.”
Pădurile din Carpați au apărut după formarea Carpaților și au calitatea de martor doar în ceea ce privește propriile rădăcini înfipte în pământ. Umanitatea și spiritualitatea ei nu sunt forestiere.
– „Rugăciunea este calea prin care putem schimba energia întunecată a lumii.”
Lumea creată de Dumnezeu nu poate fi străbătută maniheic și gnostic de o energie întunecată, ci doar de rațiunile pline de sens ale Rațiunii creatoare.
– „Fiecare rugăciune făcută în România hrănește energiile universale ale luminii.”
Rugăciunea este expresia credinței conștiente de realitatea dialogului cu Dumnezeu și nu-l hrănește spiritual decât pe omul care se roagă. „Energiile universale ale luminii” străine de creștinism doar coboară din lumea vagului spre cea a nimicului.
– „Hristos a înviat pentru ca poporul român să devină un far al lumii.”
Iată cum eroarea bimilenară conform căreia Hristos ar fi înviat pentru mântuirea fiecărui om din lume a fost în sfârșit corectată:
Hristos a înviat, de fapt, pentru poporul (pre)român și doar pentru el. „Farul Constanța” nu este doar un nume de echipă, ci simbolul etnic suprem care luminează intermitent până la capătul lumii.
– „Fiecare român are în el o scânteie divină care poate aprinde lumina universală.”
Spre deosebire de toți oamenii din istoria trecută și viitoare, creați de un meschin Demiurg, românii sunt singurii creați de Dumnezeu. De aceea sunt scânteietori și înaintemergători ai luminii încă neaprinse, dar universală.
– „Fiecare fir de iarbă din România are o semnificație sacră în echilibrul universal.”
Aceleași „fire de iarbă” l-au inspirat pe însuși Walt Whitman, chiar dacă acesta, din motive ce nu-i fac cinste, nu s-a declarat român. Firul de iarbă românesc este hieroglifa sacră a Universului.
– „Neutralitatea este protecția divină împotriva influențelor malefice.”
Neutralitatea față de rău este protecția ortodoxistă asigurată maleficului și influențelor sale.
– „România este locul unde divinitatea a decis să păstreze esența purității umane.”
Divinitatea, deși nu apreciază predestinarea, a decis, totuși, din veșnicie ca România, veșnică și ea, să fie „sticluța” cu esența pură și tare a umanității?
– „Carpații nu sunt doar munți, ci sanctuare ale energiilor divine.”
Carpații, adevărate hangare ale dumnezeirii garate definitiv în România, sunt supra-apreciați ca munți și subestimați ca sanctuare ale energiilor divine necreate.
