Vasile Dâncu anunță pe Facebook reabilitarea Cazinoului

cazino

Vasile Dîncu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației publice, a anunțat astăzi, pe pagina sa de Facebook, faptul că ”unul dintre cele mai frumoase obiective de pe Litoralului românesc, Cazino Constanţa, va intra în curând în reabilitare”.

Potrivit acestuia, Compania Naţională De Investiţii a reluat, în 11 mai 2016, procedura de achiziţie publică, deschiderea ofertelor urmând să aibă loc la finalul lunii iunie. Valoarea estimată a lucrărilor este de 31.608.903 lei fără TVA, iar durata de realizare a investiției este estimată la 3 luni de proiectare și alte 21 de luni de execuție de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Lucrările care vor fi executate vor viza:
– înlocuirea învelitorii acoperişului
– refacerea şi repararea pereţilor exteriori şi interiori păstrând specificul arhitectural şi decorativ al clădirii
– restaurarea componentelor artistice şi ale celor arhitecturale
– restaurarea şi înlocuirea tâmplăriei deteriorate
– consolidarea şi lucrări de reparaţii structurale ale clădirii
– înlocuirea completă a instalaţiilor termice, electrice şi de ventilaţie.

”După finalizarea lucrărilor, Cazino Constanţa va fi predat Primăriei Municipiului Constanța care va urma să stabilească modul de exploatare al acestuia și destinația finală a clădirii”, a anunțat Dîncu.

Mi-a atras atenția că în sediul de campanie al candidatului PSD pentru Primăria Constanța există o frumoasă galerie foto din municipiu. Din ea nu face parte însă nicio imagine cu Cazinoul. Se leagă cumva aceste două știri.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Vacanță în Legoland și Bavaria – cum să împaci și copiii, și adulții

Sat May 14 , 2016
Dacă aveți copii pasionați de Lego, o vacanță la unul dintre Legoland-urile din lume este cu siguranță o vacanță de vis. Cea mai ieftină opțiune este Legoland Germania, aflat în apropiere de München. Cea mai rapidă modalitate de a ajunge este, evident, avionul. Prețul unui bilet la Lufthansa este în […]

V-ar putea interesa și: