Vergil Chițac îl compară pe Decebal Făgădău cu Șeherezada

vergil chițac decebal făgădău

Senatorul independent Vergil Chițac îl compară pe primarul Constanței, Decebal Făgădău, cu Șeherezada, eroina din „O mie și una de nopți”.

Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, parlamentarul și fostul contracandidat al actualului primar în alegerile locale din 2016 spune că edilul le povestește lucruri frumoase pentru a fi ales din nou, așa cum Șeherezada îi spunea basme regelui, pentru a nu fi decapitată.

Iată ce a scris senatorul Chițac:

„Am citit, recent, noile (și în același timp vechile) promisiuni ale primarului Decebal Făgădău. Spunea că va reabilita strada Ștefan cel Mare, că va fi un centru pietonal, că va lupta pentru a aduce acolo agenți comerciali, că va merge din locuință în locuință, pentru a îi anunța pe proprietari că este momentul să facă tot ce înseamnă înlocuire sau modernizare de branșamente, de racord.

Poveștile acestea – căci povești sunt – mi-au adus aminte de cele pe care le citeam în copilărie. De „O mie și una de nopți”, de pildă. Așa cum Șeherezada îi spunea basme regelui, pentru a nu fi decapitată, așa le spune și primarul Decebal Făgădău povești constănțenilor, pentru a fi ales din nou.

Nu vă faceți iluzii: tot ce spune acum trebuie interpretat în logică de campanie electorală. Primarul și partidul său au văzut că au avut un scor dezastruos pentru ei la alegerile prezidențiale (17% în municipiu) și aruncă pe piață tot arsenalul de promisiuni cu care ne-au obișnuit deja de aproape 4 ani.

Vă reamintesc, încă din 2016, de când era viceprimar cu atribuții de primar, spunea că lucrează la un proiect unic în țară pe strada Ștefan cel Mare. „Va fi mult verde. Va fi o junglă urbană. Strada va fi acoperită de o copertină de verdeață, care va face imposibilă vederea din satelit a acesteia”, spunea, triumfalist.

Ce s-a ales de acele promisiuni? Praful. Strada Ștefan cel Mare arată ca după un bombardament, o zonă părăsită, murdară, decrepită, de unde majoritatea agenților economici au plecat. S-a întâmplat așa pentru că municipalitatea a avut interes să schimbe obiceiurile de consum ale locuitorilor, să-i ducă în mall-urile construite de prietenii lui Radu Mazăre, pentru care s-au dat autorizații de construire în parc, s-au creat sensuri giratorii, s-a dat traficul peste cap.

Ce se va alege de actualele promisiuni? Vă spun clar: nimic, cel puțin până la alegerile locale. Nu vom avea desemnat niciun constructor, nu se va mișca un pai.
Primarul Decebal Făgădău ne-a obișnuit să ne spună povești. Când n-ai făcut nimic din ce ai promis acum aproape 4 ani, ar fi trebuit să ai decența să taci. Să taci și să vorbești numai atunci când, de pildă, începeau lucrările. Când știi însă că nu vor începe, începi să spui basme care nu se termină. Ca Șeherezada și ale sale 1001 și de nopți. În cazul nostru, deznodământul nu va fi însă unul fericit pentru primar, care va pierde alegerile.

„Poți să păcălești câțiva oameni tot timpul și toți oamenii o perioadă, dar nu poți să păcălești toți oamenii tot timpul.”, spunea Abraham Lincoln.

Primarul Făgădău nu mai poate păcăli constănțenii încă o dată.”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Constanța plantează trandafiri și arbori

mie nov. 20 , 2019
Peste 200 de arbuști se plantează în aceste zile în Constanța lângă toate locurile de joacă nou amenajate, precum și lângă parcările nou înființate. Echipele Serviciului Gestionare Spații Verzi din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au acționat pe bulevardul Tomis, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, strada Nicolae Iorga, Mălinului, Heracleea, Lupeni, Făt Frumos, […]

V-ar putea interesa și: