Vergil Chițac: „Mazăre, Constantinescu, Nejloveanu, Giurgiucanu, Borcea și alții trebuie să plătească din banii lor prejudiciul creat constănțenilor”

Vergil Chitac primar constanta cu masca

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a declarat că a depus acțiuni în instanță pentru recuperarea a peste 20 de milioane de euro de la cei care au retrocedat orașul bucată cu bucată.

„Mazăre, Constantinescu, Nejloveanu, Giurgiucanu, Borcea și alții, trebuie să plătească din banii lor prejudiciul creat constănțenilor. Sumele puteau fi deja confiscate când au fost condamnați dacă Felix Stroe nu propunea neangajarea Consiliului Local ca parte vătămată în proces. El a propus, consilierii au votat cu 2 mâini, căci deh, de aceea avem un cartier pe malul mării numit al Consilierilor. Am făcut acest pas pe care defuncta administrație a refuzat să-l facă pentru a-și proteja capii și acoliții. Am încredere că justiția ne va da și de această dată dreptate și vom recupera prejudiciul cauzat. Aveți încredere!”, a spus primarul.

Acesta a precizat că în Constanța s-a schimbat macazul.

„Pentru cei ce speră că vechile metehne vor fi în continuare tolerate, celor ce se lupta pentru păstrarea beneficiilor și privilegiilor dobândite ilicit, celor ce sunt încrezători că m-ar putea face parte la ilegalitățile lor, celor ce speră că voi ascunde sub preș mizeria administrațiilor anterioare, le transmit, din nou, un mesaj ferm de toleranță zero la corupție și orice altă forma de încălcare a legii.”, a mai spus primarul.

Numerele dosarelor 2511/118/2021, 2512/118/2021, 2513/118/2021, 2514/118/2021, 2515/118/2021, 2516/118/2021. Este vorba de 6 dosare aferente retrocedărilor Dragne/Gardef, Lese, Nijloveanu, Movilă, Ștefănescu și Nisipuri.

Prejudiciul reieșit din dosarul penal este de circa 20 de milioane de euro.

Citește și: Motivarea în răsunătorul dosar ANRP privind retrocedarea a 25 de hectare din Constanța, în care s-au dat peste 50 de ani de închisoare. Detalii inedite din dosar. Implicarea politicienilor


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Cinci bărbați s-au bătut până au ajuns în spital din cauza unei fete

lun apr. 5 , 2021
Astăzi, în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul 1 Decembrie din municipiu are loc o altercație între mai multe persoane. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat persoanele în cauză, fiind vorba despre 3 bărbați care, pe […]

V-ar putea interesa și: