Veste bună. Brandul FARUL a fost cumpărat de un fotbalist

Fostul international Ciprian Marica este intervievat in timpul emisiunii ProSport Live, vineri 18 mai 2018, in Bucuresti MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO

Ciprian Marica a cumpărat brandul FARUL.

Acesta a licitat, prin constănțeanca Lizeta Haralambie, 41.300 de euro fără TVA (49.150 de euro în total), fiind declarată câştigătoare de firma care administrează vechiul club SC FC Farul SA.

Ciprian Marica a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care explică de ce a cumpărat brandul Farul.

Iată mesajul lui Marica:

„Cu ceva timp în urmă, discutam cu Mircea Lucescu la o cafea. La un moment dat, mă întreabă din senin: Cum îţi hrăneşti tu pasiunea, cum te dedici activităţii care să-ţi aducă bucuria aia venită din pasiune?

Mi-am promis atunci că voi acorda mai mare atenţie fotbalului. Nu mai pot juca, dar pot să ajut! Nu poţi fi doar un observator când fotbalul care ţi-a dat totul trece prin momente dificile. Trebuie să ajutăm cu toţii fotbalul românesc. Fenomen care, în primul rând, are o mare problemă de identitate. Temelia lui a fost şubrezită când am lăsat să dispară echipele de tradiţie.

Primul pas: trebuie să readucem cluburile mari la viaţă, să readucem oamenilor bucuria trăită lângă echipa pentru care au cântat, au scandat, au plâns. Dacă marile cluburi, echipele cu tradiţie vor redeveni puternice, fotbalul românesc va redeveni puternic. Eu am ales să ajut să readucem strălucirea unui club important în fotbalul românesc, Farul Constanţa. Sa repunem cărămida la temelie, să-i recuperăm certificatul de naştere, să-i redăm identitatea, să-i scoatem din nou la lumină istoria şi performanţele la care au trudit generaţii de fotbalişti.

Dar acesta este un prim pas, făcut cu bucurie, cu cele mai bune intenţii şi cu o mare deschidere. Mai departe, trebuie consens, trebuie sprijin, trebuie ca toţi cei care pot, să pună umărul, să construiască un proiect solid, demn de un etalon al fotbalului românesc. Care fotbal a fost avariat grav de dispute mici, de orgolii nepotrivite, de amestec al competenţelor, de scandaluri inutile.

Vreau să fie clar un lucru: Am muncit mult pentru a-mi construi un nume, o carieră. Am stat departe de orice scandal şi mereu voi face asta. Scandalurile au adus doar nenorociri în această ţară, dacă vrem să ne dezvoltăm, trebuie să facem lucrurile corect. Atât. Nu să ne irosim în dispute inutile, contestări, pus beţe în roate. Eu pot să ofer priceperea mea, entuziasmul meu, dragostea imensă pentru fotbal. Fără tensiuni, fără răutăţi, fără interese ascunse, pentru că nu mă caracterizează.

De ce Farul? Tocmai pentru că în copilărie, în adolescenţă, aşa am crescut, cu Farul un punct de referinţă în fotbalul românesc. Pentru că oraşul Constanţa a devenit a doua mea casă. Pentru că aici, pe stadionul Farul, am trăit momente extraordinare la echipa naţională. Pentru că am iubit să joc aici, am trăit sentimente unice transmise de tribuna plină până la refuz la meciurile României. Pentru că fotbalul nostru are nevoie de un punct de echilibru în această zonă, iar oraşul Constanţa, judeţul Constanţa, Dobrogea toată, au forţa necesară să facă Farul să strălucească şi merită să retrăiască momentele de magie pe care le-au trăit părinţii, bunicii.

Pentru că timpul trece şi cresc copiii care nu au apucat să vadă cu ochii lor un meci al celor despre care le povesteau adulţii. Timpul devine un duşman dacă nu acţionăm. E momentul să fie redat fotbalului românesc un simbol şi să fie luat drept model şi de alte oraşe mari!”.

Brandul Farul a mai fost și în atenția unui grup de suporteri, reuniți sub numele SSC Farul, suporteri care sunt finanțați atât din bani publici, de către Primăria Constanța, cât și de unele firme private, cum ar fi Exclusiv Auto.

Ei bine, aceștia au adus acuzații grave, susținând că stadionul va fi pur și simplu dărâmat. Unul dintre acești suporteri, Sorin Mihăilescu, fost lider al galeriei, a anunţat de peste o săptămână, pe Facebook, ca Marica va intra la licitaţie şi va câştiga, pe fostul fotbalist interesându-l, de fapt, terenul pe care se află stadionul.

Planul ar fi, afirmă cei care sunt implicaţi la SSC Farul, următorul:

– Marica, asociat cu fostul arbitru Frăţilă, preia brandul Farul,

– ar urma să se joace în sezonul următor în Liga 2, la Constanţa, sub numele de FC Constanţa, pe locul Luceafărului Oradea, formaţie tutelată de afaceristul Nicolae Sarcină. Actele, spun susţinătorii SSC Farul, au fost depuse deja la federaţie, pentru a se încadra în intervalul legal 1-30 iunie,

– este pregătită deja o Hotărâre de Guvern care să încredinţeze Complexul Sportiv Farul către Consiliul Judeţean Constanţa,

– CJ Constanţa ar urma să intre în asociere cu noul proprietar al FC Farul,

– pe unul din terenurile lui Frăţilă ar urma să se construiască (sau să se promită construirea) unui nou stadion,

– pe locul actualului Complex Sportiv, Marica ar urma să ridice, împreună cu nişte pakistanezi, un cartier rezidenţial.

„Doar nu credeţi că s-a spovedit Marica ieri şi s-a făcut, peste noapte, farist! Tunul imobiliar care ţinteşte stadionul Farul are nevoie de legitimitate. Având siglă şi palmares pot înstrăina stadionul şi să facă blocuri. Luceafărul Oradea va deveni FC Constanţa. FC Constanţa se va transforma în FC Farul şi astfel vor putea primi prin Hotărâre de Guvern stadionul”, a scris Mihăilescu pe contul său de Facebook, înainte de licitaţie.

Cât de plauzibil e acest plan, decideți dumneavoastră.

Sorin Mihăilescu a fost condamnat penal în anul 2010 pentru comercializare de produse contrafăcute cu însemnele cluburilor adverse. Detalii AICI. În același an a fost acuzat că l-a bătut pe fotbalistul Cosmin Pașcovici, care a ajuns la spital. Detalii AICI.

Vă recomandăm și:

O idee pentru oamenii de afaceri: ce-ar fi să sponsorizați și Verdi sau Mozart, nu numai pe fotbaliști și conducătorii lor penali?


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

NEVERSEA 2018 - restricții de circulație și recomandări

mar iul. 3 , 2018
Pentru ca circulaţia în oraş şi în staţiunea Mamaia să nu se blocheze, în perioada celor patru zile de Neversea, se vor institui restricţii de circulaţie pe arterele care duc către locul de desfăşurare a festivalului. Astfel, de joi, 5 iulie, şi până luni, 9 iulie, vor fi închise circulaţiei […]
Neversea restricții circulație

V-ar putea interesa și: