Veste bună: se înființează un parc nou. Veste proastă: în Cluj, nu în Constanța VIDEO

Un nou parc se va înființa în Cluj, pe un teren obținut în urma exproprierilor. „Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea PUZ Parc Zorilor este supus dezbaterii și aprobării Consiliului local în ședința de săptămâna următoare.”, a anunțat primarul Emil Boc.

Terenul pe care va fi amenajat parcul din cartierul Zorilor – zona Observator – are o suprafață de peste 1,2 ha, obținută în urma exproprierilor și este foarte accesibil folosind mijloacele de transport public.

Aici vor fi plantați 180 arbori și 240 arbuști, pe lângă cei existenți. Se vor amenaja spații de joacă pentru copii, zone de recreere și fitness în aer liber. Sistemul inteligent de irigație va reduce costurile de întreținere și va păstra vie vegetația în timpul perioadelor secetoase. Proiectul include și un nou sistem de iluminat prevăzut, cu tehnologie LED și telegestiune, similar cu sistemele utilizate în alte proiecte cu fonduri europene implementate. Întreaga infrastructură tehnico-edilitară va fi amplasată în subteran, iar amenajarea parcului abordată într-o manieră integrată, cu atenție la deplasările pedestre și velo.

„Crearea de noi parcuri și dezvoltarea zonelor verzi în toate cartierele reprezintă doar una din dimensiunile “Clujului Verde”, în care Primăria continuă investițiile.”, a precizat primarul Clujului.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Veste bună: se înființează un parc nou. Veste proastă: în Cluj, nu în Constanța VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cinci localuri din Constanța, amendate de polițiști pentru că „desfășurau acte de comerț în spațiu închis”

Dum mart. 21 , 2021
Polițiștii și jandarmii din Constanța continuă activitățile de prevenire și limitare a răspândirii infecției cu noul coronavirus. În cursul serii trecute, polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție urbană au desfășurat acțiuni, pe raza Secției 3, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu […]

V-ar putea interesa și: